http:http://www.youtube.com/watch?v=qITsQQYePPQ
Puţini mai sunt cei care păstrează tradiţia olăritului în comuna Oboga, judeţul Olt. Familia Ciungulescu lucrează din tată în fiu obiecte din lut, pe care le însufleţeşte şi cu care participă la toate târgurile din ţară.
Doar trei familii încearcă să salveze meşteşugul olăritului în toată comuna. Meşterii din Oboga sunt cunoscuţi în toată ţara. Au obţinut nenumărate premii naţionale şi internaţionale, iar lucrările lor sunt admirate în întreaga lume. În prezent, doar trei familii reuşesc să ducă tradiţia mai departe. Marin Ciungulescu are 55 de ani. L-am găsit în ogradă, alături de soţia sa, Tudoriţa, şi de câteva rude care le dau o mână de ajutor la confecţionarea vaselor de lut. Cu mâinile crăpate de la munca în lut, dar cu modestie şi dorinţă de muncă, meşterul te cucereşte de la prima discuţie. Îţi deschide cu drag porţile curţii, te invită în casa sa, îţi istoriseşte trăiri şi sentimente, cu o sinceritate copleşitoare. Pe unul din pereţii camerei în care lucrează păstrează, într-o ramă îngălbenită de trecerea anilor, una dintre diplomele obţinute de tatăl său pentru activitatea depusă şi o fotografie a acestuia. „În Oboga, nu era casă în care să nu existe cel puţin un olar. Astăzi, mai sunt doar trei familii, restul au plecat ba în Italia, ba în Spania, pe unde le-a fost mai bine… Sunt electrician de profesie, am lucrat în fabrică ani buni, aproape 18, iar când n-a mai mers am revenit la meseria tatălui şi bunicilor mei. Tatăl meu, Grigore Ciungulescu, a fost celebru în toată ţara în arta olăritului de Oboga. La vârsta la care alţi copii ştiu doar să se joace, eu lucram deja la roată alături de părinţi. Când am terminat opt clase, am vrut să urmez o şcoală de olărit, dar părinţii nu m-au lăsat, au zis să merg la liceu, să-mi fac un rost. Însă când simţi o altă chemare, trebuie să îţi urmezi inima“, a povestit meşterul popular.
„Apa nu o să aibă niciodată un gust mai bun ca atunci când o bei dintr-un vas de lut“
Iubeşte ceramica, iar tot ce îi iese din mână capătă valoare. Lucrează ceramică decorativă, are modele de vase create după propriile idei. Fiecare cană de lut, farfurie, tămâielniţă, ulcioarele de nuntă cu reprezentări zoomorfe şi avimorfe, şi chiar vasele antropomorfe, asemănătoare cu cele preistorice, sunt decorate cu modele reprezentative: pomul vieţii, păunul, şarpele, spirala. „Muncesc atent şi pun suflet pentru fiecare obiect în parte. Să îţi respecţi munca şi să o faci din inimă cred că este secretul principal. Este o muncă migăloasă, care necesită foarte multă atenţie. Aşez cu grijă fiecare vas în cuptor pentru a nu-i strica forma, a nu compromite întreaga muncă. Ne-a impus Uniunea Europeană să lucrăm glazură ecologică pentru fiecare vas în parte, fără plumb. Trebuie să ne conformăm acestor reguli, cu toate că românul a folosit de când este propriile materiale… Şi, până la urmă, odată ce un vas este introdus în foc, nu are cum să facă rău. Părinţii mei au murit de bătrâneţe, la fel şi bunicii şi străbunicii, dar regulile trebuie respectate. Luăm de la Sighişoara glazurile ecologice, este un efort financiar în plus, dar asta este… Arta cere sacrificii. Şi ştiţi ceva, apa nu o să aibă niciodată un gust mai bun ca atunci când o bei dintr-un vas de lut“, a explicat Marin Ciungulescu.
Meşterul ne-a împărtăşit faptul că şi astăzi, pentru realizarea unui obiect, foloseşte exclusiv unelte tradiţionale: cornul de vită, cu ajutorul căruia decorează vasele, plotogul (o bucăţică din piele cu care este netezită marginea vaselor), fichiaşul din lemn (folosit la finisarea vaselor în partea exterioară), titirezul (o unealtă din lemn cu ajutorul căreia este încreţită marginea taierelor), pana de gâscă şi paiul (utilizate pentru a realiza un decor foarte fin), ţâţarul (unealta cu care se face ţâţa la ulcioare).
Munceşte de dimineaţa până seara, lucrează comenzi pe care le primeşte din toată ţara, dar şi din Europa. Aşteaptă cu mare nerăbdare orice invitaţie la un târg de profil, pentru a-şi expune ceramica.
Lucrările familiei Ciungulescu s-au bucurat întotdeauna de preţuire, iar multe vase realizate de Grigore Ciungulescu au fost tezaurizate în importante colecţii muzeale: la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti“ şi Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti, în Complexul Naţional Muzeal din Sibiu, Muzeul Olteniei etc. De-a lungul vieţii, tatăl lui Marin Ciungulescu a primit numeroase diplome, medalii şi premii, chiar şi titlul de Membru al Academiei Artelor Tradiţionale din România.
