Demetru D. Stoenescu, avocat oltean, scria, la începutul anilor 1900, despre cât de importantă este literatura şi cum afectează ea progresul unei ţări
În articolul apărut în anul 1905 în revista Ramuri, avocatul spunea că „literatura a fost un mijloc prin care civilizaţia a putut să-şi întindă foloasele ei asupra întregei omeniri. Cei ce odată trăiau în stare de sălbăticie, astăzi se bucură şi ei şi mulţumesc celor ce au venit să-i civilizeze. Din starea primitivă şi până azi au trecut mii de ani şi nu se poate, ca să nu fi fost popor, care să nu se desvolte, să nu progreseze. Progresul acesta se simte în toate; şi omul, şi pământul şi animalele au câştigat. Ţinta tuturor azi e de a ajunge şi mai sus!“.
„Oamenii nu se vor mai gândi cum unii pe alţii să se distrugă“
Graţie ideilor sănătoase care au străbătut omenirea, acesta credea că „din progres în progres se va atinge, poate, perfecţiunea. Toate ramurile de cultură se vor ajuta şi mai mult, şi mai cu seamă literatura, graţie tuturor mijloacelor ei, şi putând străbate hotarele ţărilor, într’un viitor se prevede, şi contribuind şi alte cauze, idealul tutulor: o înfrăţire universală. Şi atunci oamenii vor fi fericiţi şi nu se vor mai gândi, cum unii pe alţii să se mănânce, cum unii altora ţările să-şi distrugă“.
Speranţele lui Stoenescu erau ca războiul să dispară, să rămână un „cuvânt uitat şi neamintit de cât de dicţionarele învechite şi pare că popoarele ar voi să se învoiască între ele, ca să nu se mai distrugă unele pe altele, pare c’ar voi să înscrie pe un steag universal, al tuturor popoarelor, fermecătoarele cuvinte: pacea universală. De sute de ani popoarele doresc aceasta, dar, din când în când, sângele multor nevinovaţi trebuie să se verse, căci aşa cer nevoile; dar când aceste nevoi se vor vedea, că se pot dobândi prin simplă şi bună chibzuială – civilizaţia atunci, fiind ajunsă la un grad şi mai înalt – atunci poate va fi o pace universală“.
Scopul unei asemenea păci ar fi fost ca „popoarele mici să nu se mai teamă de cele mari, ca fiecare ţară fiind liniştită să se gândească la progresul ei, ca banii ce se cheltuiesc cu armata să se întrebuinţeze în alte feluri, ca oamenii, care şi-ar vărsa sângele în răsboi pentru apărarea ţărei lor, să-şi întrebuinţeze zilele pe care le mai au de trăit, în alt mod şi multe altele. De aceia gândul tutulor la o pace universală ţine, căci fiind pace, atunci toţi vom contribui a face cum vom putea şi cu ce vom putea, ca scumpa noastră ţărişoară să progreseze din ce în ce şi acest popor se va simţi în toate părţile, căci în orice va fi progres, nu se va mai putea distruge…“.
O literatură pe care s-o apărăm de unii
Conform lui Dem. D. Stoenescu, munca depusă ar putea să deschidă căi noi către arte, către ştiinţă, iar „literatura va căuta să producă pagine frumoase şi a ne arăta din când în când, în ceea ce trebue să mai progresăm, în ceea ce trebue să ne îndreptăm. Şi mulţumirea noastră va fi mare către această literatură, căci întorcându-ne privirile înapoi şi cercetând ale timpului urme, vom vedea cum graţie ei s’au câştigat multe din idealurile popoarelor. Şi noi avem o literatură pe care trebuie să ne-o cunoaştem şi s’o iubim şi chiar s’o apărăm de unii, care o insultă. Un popor fără literatură nu cred că poate trăi, căci precum corpul nu poate trăi fără hrană materială, tot aşa şi creerul nu va putea trăi fără hrană intelectuală.
Erau mulţi la vremea aceea care spuneau că românii nu au literatură. Însă autorul credea că „aceia, fiind întrebaţi dacă cunosc şi puţin din ceea ce avem, nu pot să-ţi dea un răspuns, îţi citează un nume, două, dar să fi citit ceva de aceia, asta nu se poate, căci au ei ce citi mai frumos din alte literaturi, zic ei. Însă acel om, care îşi iubeşte în adevăr patria, nu se poate ca să nu-şi iubească şi literatura, că această literatură e produsă de fraţii noştri, de fii patriei noastre. Şi e de necontestat că progresul ţărei noastre şi al tutulor ţărilor, am putea zice, se datoreşte în cea mai mare parte ideilor răspândite de literatură. Ideia de progres trebue, dar, să fie legată de ideia de literatură“.
