20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalAutostrada Craiova - Piteşti devine realitate

Autostrada Craiova – Piteşti devine realitate

Ministrul IMM-urilor, turismului şi mediului de afaceri, Maria Grapini, a declarat joi, la Craiova că „autostrada Craiova-Piteşti se va face. E oficial, iar în buget sunt prevăzute sumele pentru demararea acestui proiect“. Vestea a fost confirmată şi de reprezentanţii autorităţilor publice locale.

„Ponta a spus că îşi va da demisia dacă nu vor începe lucrările“

Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, prezentă la lansarea Oltenia Business, a declarat: „Am discutat cu doamna ministru Maria Grapini ca la târgurile de turism ce vor fi organizate, atunci când va apărea Craiova, pe lângă Teatrul Naţional şi Filarmonica „Oltenia“, în mod obligatoriu trebuie să fie prezentat şi Parcul Industrial Craiova. (…) De acum înainte, sper să fim o prezenţă mult mai activă pe pieţele de business din exterior. În al doilea rând, o veste foarte bună pe care ne-a confirmat-o doamna ministru astăzi, (joi -n.r.) este că vom avea autostradă pe ruta Craiova-Piteşti până la finalul mandatului acestui guvern. Cred că aceasta este vestea cea mai bună şi, dacă s-ar face pentru noi, Craiova, măcar numai şi treaba asta, eu cred că ar fi un lucru extraordinar. Premierul Ponta a spus că îşi va da demisia dacă nu vor începe lucrările la cele două autostrăzi până la finalul acestui an. Eu sper că le vom avea gata până la finalul mandatului. Oricum, certitudinea este că încep lucrările!“.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Cristinel Iovan a menţionat joi seară că la autostrada Craiova-Piteşti vor începe lucrările de execuţie chiar în acest an. „Vestea bună pe care am primit-o în aceste zile şi care mi s-a confirmat astăzi este că va începe execuţia la autostrada Craiova-Piteşti, fie printr-un parteneriat public-privat, fie printr-o asociere de firme, în acest an. Evident că se va întâmpla acest lucru şi dacă firma care va face această autostradă va reuşi să se ţină de termenele de execuţie“.

Într-o lună s-au găsit surse de finanţare

În urmă cu o lună, nu existau surse de finanţare nici pentru Autostrada Sudului, nici pentru drumul Craiova-Piteşti. „Pentru Autostrada Sudului nu avem finanţare, de Piteşti-Craiova mă ocup eu cu domnul Zgonea să găsim finanţare. (…) Pentru Coridorul IV şi IX avem finanţare de la Uniunea Europeană“, a declarat primul-ministru, Victor Ponta, în luna ianuarie, pentru Mediafax. Joi, ministrul Grapini a declarat la Craiova că există surse pentru finanţarea acestei autostrăzi.

Ce se ştie clar

Până acum, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a publicat anunţul de intenţie privind concesiunea „proiectării, construcţiei, finanţării, operării şi întreţinerii autostrăzii Craiova – Piteşti“, urmând ca licitaţia să aibă loc în vară. Potrivit anunţului publicat de CNADNR, valoarea estimată a lucrărilor pentru viitoarea autostradă este cuprinsă între 840 de milioane de euro şi 1,1 miliarde de euro, fără TVA.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS