11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalNorman Manea, primul român din RLS

Norman Manea, primul român din RLS

Scriitorul Norman Manea a devenit membru al Societăţii Regale de Literatură (RLS), una dintre cele mai importante instituţii din Marea Britanie, cu o tradiţie de peste două secole, relatează Mediafax.
Norman Manea este primul autor român care devine membru de onoare al Societăţii Regale de Literatură. Alegerea RLS se bazează pe valoarea recunoscută internaţional a operei scriitorului. Decizia de cooptare ca membru („fellow“) al RLS este şi un rezultat al demersurilor ICR Londra, care a organizat anul trecut prima participare a lui Norman Manea în cadrul unui eveniment al RLS – o conversaţie despre viaţa şi opera sa, cu autorul şi jurnalistul britanic Paul Bailey.
„Un scriitor superb“, cum îl descrie Mario Vargas Llosa, Norman Manea este unul dintre cei mai recunoscuţi români contemporani, cu o reputaţie internaţională care îl clasează printre potenţialii candidaţi la premiul Nobel pentru literatură.
Fondată în anul 1820 de regele George al IV-lea, Royal Society of Literature este cea mai veche şi mai prestigioasă instituţie britanică dedicată literelor. Pe lista membrilor Royal Society of Literature figurează nume precum Gunther Grass, Doris Lessing, Salman Rushdie, Ian McEwan, Alice Munro, John Banville, Umberto Eco şi George Steiner.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS