Constantin Rădulescu-Motru, născut în Mehedinţi, personalitate marcantă a României, s-a autodescris într-un număr al revistei Cultura din 1923
La rugăminţile conducerii, marele oltean recunoştea, la acea vreme, că nu fusese supus la un chestionar mai greu ca acela al revistei Cultura. „O judecată obiectivă şi dreaptă asupra operilor cuiva este totdeauna anevoioasă, cu atât mai mult când ea este cerută asupra operilor sale proprii. A fi judecător în propria sa cauză nu este oare interzis? Dar fiind-că redacţia revistei urmăreşte un scop cultural cu acest chestionar, mă grăbesc să răspund. Rămâne ca Redacţia, în concluzia ce va trage din anchetă, să facă rectificările cuvenite într’o materie aşa de delicată“.
Vocaţia sa de scriitor şi profesor de filosofie, scria Rădulescu-Motru, se datorează tradiţiei din familie. „Tatăl meu, proprietar rural, originar din comuna Butoeşti, jud. Mehedinţi, a fost crescut de cunoscutul cărturar Eufrosin Poteca, primul profesor de filozofie în şcolile româneşti. Fără această tradiţie, aş fi studiat matematicele, pentru care aveam o deosebită aplicaţie în clasele secundare. N’am publicat nimic înainte de a ajunge la sfârşitul studiilor universitare, pe care le-am făcut în Universităţile din Bucureşti, Paris, Munchen şi Leipzig. Prima mea contribuţie originală la ştiinţa filozofiei se cuprinde în teza de doctorat. Această lucrare a fost continuată apoi în scrierea «Elemente de Metafizică», pe care am publicat-o în 1912 în Bucureşti, şi din care un extras s’a publicat şi în Revue de Metaphysique et Morale din Paris“.
„Nădejdea îmi este în cele viitoare“
Operele lui C. Rădulescu-Motru sunt nenumărate. Mai mult, la 1900, „am întreprins publicarea unei reviste, tribună liberă în care avea să se discute mai ales cestiunile sociale. Aceasta, Noua Revistă Română, a avut 16 volume şi a durat până în pre-ziua participării României la războiul mondial, în 1916. […] La vârsta de 55 de ani, în care mă aflu, unii sfârşesc orice activitate, alţii atunci încep pe cea serioasă; – ce voi face eu? – încă odată, Dumnezeu ştie. Care este opera vieţii mele? Nu sunt mulţumit de nici una, din cele tipărite până acum. Nădejdea îmi este în cele viitoare“.
Ritualul unui scriitor face parte din seria de curiozităţi pe care oamenii le manifestă faţă de literaţi. „Lucrez ziua, mai ales dimineaţa. Şi noaptea, când este urgenţă. Nu întrebuinţez fişe. Înainte de a începe să scriu, mă documentez prin lecturile cele mai variate. De multe ori mi se întâmplă să deschid şi cărţi cu totul străine de materia ce voiesc să tratez. Nu urmez o metodă propriu-zisă, dar păstrez veşnic o atitudine de concentraţie asupra subiectului ce studiez. Zi şi noapte nu gândesc la altceva de cât la ce am de scris. După ce am tipărit însă lucrarea, m-am despărţit de ea definitiv. Nu mă recitesc, iar când mi se întâmplă să recitesc câte o pagină din cărţile publicate de mine, am aceiaşi impresie ca şi cum aş citi pe un străin“.
„Am avut multe momente de descurajare“
Un om ca oricare altul. Aşa se vedea scriitorul, filosoful, omul politic şi psihologul Rădulescu-Motru. „Am avut multe momente de descurajare, dar prin crize sufleteşti, datorite carierei mele, n’am trecut. Sunt, ca toţi ţăranii români, un optimist înnăscut, deşi am scris poate cele mai severe aprecieri asupra timpului în care am trăit. Împrejurările vitregi prin care a trecut şi trece Statul român nu au permis înzestrarea catedrei mele de psihologie şi logică de la Universitatea din Bucureşti cu tot aparatul ştiinţific necesar. Nu pot întreprinde cercetări experimentale la care, ani dearândul, să ia parte mai multe serii de elevi, şi din care să rezulte apoi o mai intensă preocupare de ştiinţa sufletului omenesc în România. Cred totuşi că activitatea mea personală, cu toată vitregia înprejurărilor, a înlesnit calea celor cari vor veni în urmă. Sunt convins că o adevărată cultură românească se va consolida pe măsură ce munca intelectuală în România va lua un contact mai adânc cu problemele filosofice“.
Aşa se încheie o autobiografie scurtă şi modestă a unui mare om. La final, şade scrisă data: 19 decembrie 1923. 15 ani mai târziu, C. Rădulescu-Motru a devenit preşedinte al Academiei Române, funcţie pe care a ocupat-o timp de trei ani cu aceeaşi modestie.
