17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalChiriaşii rău-platnici, greu de evacuat

Chiriaşii rău-platnici, greu de evacuat

Asociaţiile de locatari şi SC Edilitara Public au zeci de procese cu cetăţenii care locuiesc în blocurile construite prin intermediul ANL, fie pentru recuperarea datoriilor, fie pentru rezilierea contractelor. Din diferite motive, zeci de familii nu şi-au mai achitat de luni întregi chiriile modice la garsoniere sau la apartamente şi nici nu au de gând s-o facă. În încercarea de a-i determina pe chiriaşi să plătească, administratorii asociaţiilor de locatari au apelat la instanţele de judecată şi la executorii judecătoreşti. La rândul lor, juriştii de la Edilitara Public, administratorul blocurilor ANL din Târgu Jiu, încearcă, în situaţiile în care au fost epuizate toate procedurile legale, să treacă, tot prin intermediul instanţelor de judecată, la rezilierea contractelor de închiriere. Ulterior, se va putea trece şi la măsura evacuării rău-platnicilor. Există, de altfel, câteva cazuri în care procesele de reziliere au fost câştigate la prima instanţă de judecată, deciziile fiind însă contestate de chiriaşi.
 
35 de dosare pe rol

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Târgu Jiu, în mod normal nu ar fi trebuit să se ajungă la procese şi la situaţia de reziliere a contractelor în instanţă, având în vedere că locatarii beneficiază de condiţii deosebite la calculul chiriei. Faţă de nivelul pieţei, chiriaşii ANL plătesc un preţ mai mult decât rezonabil, însă există zeci de cazuri în care şi o chirie de 100 de lei se dovedeşte a fi prea mare pentru a fi plătită la timp. „Există 35 de dosare pe rolul instanţei de judecată, la Târgu Jiu, şi alte 21 de dosare în pregătire, pentru că nu s-a ajuns la nici o înţelegere cu cei care au primit de la stat o locuinţă, pentru o chirie mai mică decât preţurile practicate pe piaţa liberă. Asociaţiile de locatari îi tratează totuşi cu înţelegere pe cetăţenii ale căror dosare nu au fost încă depuse la instanţă de administratori. Ei pot să mai plătească între timp şi se poate renunţa la acţiunea în instanţă. În caz contrar, vor urma alte procese celor 35 existente. Chiria este de aproximativ 100 de lei pe lună, în funcţie de zonă şi de suprafaţă. În prezent, sunt peste 100 de chiriaşi care au debite cuprinse între 360 şi 5.795 de lei. Cei care au ajuns la un debit de peste 5.000 de lei nu au mai plătit de foarte mult timp. Unii susţin că nu au cu ce să achite datoriile, pentru că nu au un loc de muncă. Din păcate, dacă nu o să plătească, datoriile vor crește şi, inevitabil, se va ajunge la instanţă şi, în final, la rezilirea contractului. În general, mai toți locatarii ANL au datorii, dar sunt mai mici şi pot fi achitate de la o lună la alta“, a precizat Ramona Evulescu, purtătoarea de cuvânt a Primăriei Târgu Jiu.

Dezinteres pentru cumpărare

Primăria Târgu Jiu a încercat să scoată la vânzare o parte din garsonierele şi apartamentele construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe, însă pentru cele peste 200 de locuinţe au existat mai puţin de zece cereri. Chiriaşii preferă să plătească în continuare o chirie mică decât să se împrumute la bancă pentru a-și cumpăra o casă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS