14.7 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjProfesorii târgujieni, neinteresaţi de CEDO

Profesorii târgujieni, neinteresaţi de CEDO

Florinela Ponta, lidera Sindicatului Liber din Învăţământ (SLI) Târgu Jiu, a declarat că la începutul lunii septembrie a trimis la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) un dosar cu 12 bibliorafturi şi o greutate de 27 de kilograme. Dosarul conţinea plângerile a 1.039 de cadre didactice din Târgu Jiu şi din câteva comune de lângă municipiu. Dascălii târgujieni nu s-au arătat foarte interesaţi de a-şi apăra drepturile la CEDO şi, în ciuda insistenţelor Florinelei Ponta, doar 1.039 au adus actele necesare trimiterii plângerii la CEDO. „Este vorba despre 12 salarii câştigate în instanţă, printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă, pe care statul nostru de drept nu o respectă şi nu ne dă banii. Am decis să trimitem dosarele la CEDO, pentru că acolo suntem siguri că câştigăm. În momentul în care CEDO ne dă dreptate, statul este obligat să plătească. Drepturile salariale au fost câştigate pe Legea 221 şi sunt pe perioada 2009-2010. În total, în Gorj, avem peste 2.000 de dascăli care au câştigat, dar numai 1.039 au adus actele necesare la CEDO. Trebuia să aducă o procură şi o copie după buletin“, a spus Florinela Ponta, lidera SLI Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS