Demetru D. Stoenescu, avocat cu preocupări literare, s-a ocupat cu strângerea de documente şi scrieri, pentru a le lăsa mai departe celor interesaţi de o istorie a Craiovei
O revistă veche, din 1922, vine să ne arate, prin însemnările avocatului, impresiile scurte ale unui corespondent de război din Germania. Introducerea articolului motiva şi decizia publicării unor astfel de file de jurnal. „Pentru vremurile de mai târziu, când va fi greu din uitarea, care acoperă cu vălul ei toate faptele, să apară mărturiile celor ce le-au văzut în timpul răsboiului mondial la care am luat parte şi noi, şi mai ales pentru o viitoare istorie a Craiovii, trebuie să se publice toate documentele privitoare la ocupaţia armatelor duşmane, din noembrie 1916-1918. Noi, găsim o lucrare «Dela Sibiu până la Siret»; impresiunile unui corespondent de răsboi, Karl Rosner, într-o traducere liberă, în editura Regele Carol din Bucureşti, în anul 1917, cu preţul de 2 lei, pagini 112, cu un cuprins foarte variat. La paginile 83, 89, este un capitol: «Dela Târgu-Jiu până la Craiova», iar la pagina 88, găsim următoarele“.
„Craiova – cu bogăţia-i fără frumuseţe“
Şi constatările neamţului încep. „Craiova – oraş agitat, plin de contraste – cu toată vechimea-i fără cultură şi bogăţia-i fără frumuseţe. Ocup la hotel Minerva o odaie imensă, în stil de moschee. Dar ţeava dela spălător este stricată. Fata care serveşte, o unguroaică drăguţă, îmi spune: «Ioi!… Asta e de şase luni… şi domniavoastră, domnule, sunteţi cel dintâi care vă plângeţi!». În schimb, rufăria patului pare să funcţioneze de o jumătate de an. Geamurile odăii sunt încă astupate cu hârtie albastră… după cum ceruse un ordin al poliţiei, atunci când zeppelinele noastre zburau peste România şi aviatorii noştri vizitau oraşul. Jos, în cafenea, chelnerul îmi spunea smerit şi linguşitor: «Oamenii de aici au o vorbă specială; ei zic: cât timp le-am dat porumb şi grâu, păsările nemţeşti ne erau prietene; cum însă le-am lăsat să flămânzească, au venit de şi-au aruncat ouăle pe capul nostru». Râde şi aşteaptă să fac haz. «-Mă rog, asta e, numai aşa, o glumă». Iar dela masa învecinată zice altul: «-Doreşte, domnul, ceva? Aici găseşte de toate». Secături! Mă duc…“.
„Mă rog… avut-am noi nevoe de asta?“
Nici Calea Unirii, spunea Karl despre „fala Craiovei“, nu era altfel. „Steguleţe albe spânzură în faţa tuturor prăvăliilor, fâlfâie în toate formele şi mărimile dela toate ferestrele. Dincolo, d-l Moise, bijuterii şi argintării «en gros» şi «en detail», a scos chiar două steaguri albe… şi s’a postat, în timpul acesta, în pragul prăvăliei, uitându-se cu un aer de superioritate filozoficească la furnicarul în mişcare al soldaţilor germani, lăsând buza în jos, de par’că ar vrea să spuie: «Mă rog… avut-am noi nevoe de asta?…»“. Acolo şi pe Lipscani, aceeaşi înghesuială ca mai devreme. Coloane germane uruiau pe pavaj, în timp ce cavaleria galopa prin oraş. „Şi printre soldăţimea noastră care umple toate prăvăliile cumpărând, astfel, în trecere, după atâtea săptămâni de încordări teribile, câte ceva – o bucată de săpun, cărţi poştale ilustrate pentru acasă, rufărie şi hârtie de scrisori – se amestecă băştinaşii cu o supunere mlădioasă, desgustătoare. Se văd pe stradă şi femei şi multe încă. Şi toţi vorbesc nemţeşte, silindu-ne să admirăm talentul extraordinar ce-l au. Acum cinci zile nu ştiau decât româneşte şi franţuzeşte. N’au trecut nici patru zile de când am intrat în oraş şi iată că li s’a deslegat limba, vorbind acum nemţeşte, ca şi cum ar fi ceva firesc“.
„Eşti ca într’o insulă“
Seara a urmat o întâlnire cu un anumit Maior S., comandatul german al oraşului. Bătrânul african, care îşi câştigase mii de merite, se instalase modest, zicea Karl Rosner, în palatul pompos al unui milionar, comerciant de grâne, care prefera să aştepte la Paris sfârşitul războiului. „Un cerc de bărbaţi serioşi dornici de muncă îl înconjoară. Eşti ca într’o insulă. Stăm la o masă lungă, cu faţa de masă albă, iar din semiîntunericul unei săli, ale cărei uşi sunt deschise, vin acorduri de muzică, o vioară. Un soldat german cântă melodii pline de încredere în viitor. Şi apoi, cum încetează muzica, stăm de vorbă, discutând asupra succeselor de aci, din ţara ocupată, despre ce a fost Africa pentru noi şi ce va fi iarăşi“. „De aci, din ţara ocupată“, corespondentul de război al unei Craiove vechi, fără de cultură şi frumuseţi, închide caietul de însemnări şi-şi vede de treabă.
