9.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalVoluntariat în vacanţă

Voluntariat în vacanţă

Tinerii îşi fac de lucru în vacanţă. Se distrează, pleacă la mare, la munte sau mai citesc câte o carte. Pe lângă acestea, unii dintre ei aleg să facă voluntariat; se implică în proiecte benevol, fără să aibă aşteptări financiare, şi îşi aduc contribuţia în anumite activităţi. Câţi dintre ei însă ar fi dispuşi să facă asta în singura vacanţă mare din an?
Maria B. are 17 ani şi crede că „vacanţa e făcută pentru relaxare. Sunt destule activităţi pe care le avem în timpul anului şi care ne mănâncă foarte mult timp. Mi se pare nedrept să nu mă bucur cu adevărat de vacanţă“.
Valentin P. e de părere, la 21 de ani, că „trei luni de vacanţă sunt mai mult decât suficiente pentru distracţie. Rămâne destul timp şi pentru activităţi de voluntariat. Vacanţă luăm de la şcoală sau facultate, nu şi de la ajutorul pe care-l putem oferi“.
Irina M., de 19 ani, mărturiseşte că „nu-ţi cade mâna dacă mai cureţi o pădure de gunoaie sau mergi la un orfelinat să stai cu copiii. Noi avem impresia că e ceva umilitor să ajuţi, pentru că aşa ne-am învăţat privind în jur, dar nu e. E nobil să ajuţi, indiferent dacă faci asta în vacanţă sau în afara ei“.
Cătălin M. are 23 de ani şi munceşte. Pentru el, „voluntariatul nu e o pasiune. Am un loc de muncă şi-mi ocupă destul de mult timp. Cum să mă gândesc la voluntariat când eu plec de la serviciu la ora 16.00 şi de-abia aştept să pun capul pe pernă? Voluntariatul e pentru energici şi pentru oamenii cu prea, prea mult timp liber“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS