19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjBilete de tratament pentru bugetarii gorjeni

Bilete de tratament pentru bugetarii gorjeni

Casa de Pensii Gorj a primit 82 de bilete de odihnă pentru bugetarii din judeţ. Acestea au fost deja împărţite reprezentanţilor sindicali, care, la rândul lor, le vor distribui solicitanţilor. „Anul trecut nu s-au acordat astfel de bilete de odihnă. Cele mai multe din cele 82 de bilete primite au fost date sindicaliştilor din CNSLR şi CSDR“, a spus Ioana Talău, directoarea adjunctă a Casei Judeţene de Pensii Gorj. Sindicaliştii din învăţământ au primit 21 de bilete, dar, din cauza faptului că acestea au venit cu întârziere, doar 16 s-au vândut. „Cei mai mulţi au plecat pe litoral, la Eforie Sud şi Nord. Cred că pentru sezonul estival vom primi în total 160 de bilete. Dacă vor veni bilete pentru luna septembrie, nu cred că vor avea mare succes pentru că atunci profesorii încep activitatea“, a spus Vasile Mija, lider sindical din învăţământ. Bugetarii care obţin un astfel de bilet beneficiază de şase nopţi cazare şi de preţuri accesibile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS