9.8 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalPoliţişti bulgari şi sârbi, în patrulare prin Craiova

Poliţişti bulgari şi sârbi, în patrulare prin Craiova

În zona centrală a Craiovei puteau fi întâlnite ieri nişte patrule neobişnuite de poliţie. În fiecare patrulă, alături de un poliţist craiovean se afla şi unul străin, bulgar sau sârb. Ei acţionau împreună pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, controlul documentelor, autoturismelor şi bagajelor, în cadrul unei acţiuni trilaterale de schimb de experienţă.

Ideea acestor patrule mixte nu e nouă. Cu câteva luni în urmă, pe străzile Craiovei au acţionat astfel de echipaje mixte de poliţie rutieră. „De această dată, poliţiştii români, bulgari şi sârbi acţionează împreună pe linie de ordine publică, cu scopul de a-şi împărtăşi unii altora modalităţile de lucru, de a învăţa unii de la alţii“, a menţionat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, comisarul-şef Constantin Nicolescu, comandantul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Dolj.
„Obiectivul acestei acţiuni ţine de pregătirea poliţiştilor doljeni în vederea integrării României în Spaţiul Schengen, care se preconizează a avea loc în martie 2011. Atunci, astfel de patrule mixte vor fi ceva firesc în zona actualelor graniţe interne ale UE. Acţiunea noastră urmăreşte tocmai să pună la punct modalitatea de conlucrare a poliţiştilor noştri cu cei din ţările vecine“, a explicat comisarul Florentina Popescu, din cadrul IPJ Dolj.

Schimb de experienţă

Ora 12.00. O astfel de patrulă mixtă, compusă dintr-un poliţist român şi unul sârb îşi făcea rondul pe strada Unirii. La un moment dat, cei doi au oprit pentru legitimare o tânără domnişoară. Din nefericire, tânăra nu avea acte asupra ei, aşa că poliţistul român i-a explicat colegului său de peste graniţă cum acţionează în astfel de situaţii, spunându-i că în asemenea cazuri persoana poate fi condusă la secţie în vederea identificării sale şi poate fi sancţionată contravenţional pentru că nu are asupra sa nici un act de identitate.
Ora 12.30. Altă patrulă mixtă verifica maşinile suspecte care treceau prin faţa Casei Studenţilor din Craiova. Poliţistul român a tras pe dreapta un autoturism cu numere de Bulgaria, iar colegul său bulgar a verificat actele maşinii pe care le-a prezentat conducătorul auto. Cu această ocazie, poliţistul din Vidin i-a explicat colegului său craiovean cum stă treaba cu înmatricularea maşinilor la sud de Dunăre, dându-i şi câteva ponturi pentru verificarea documentelor în cazul unor astfel de vehicule.
Poliţia doljeană va mai pregăti şi alte asemenea acţiuni în cursul acestui an.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

26 COMENTARII