14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalLaboratoarele nu au bani pentru analize gratuite

Laboratoarele nu au bani pentru analize gratuite

În Dolj, bolnavii îşi mai pot face analizele medicale gratuit numai dacă se programează cu două-trei luni înainte la unul din puţinele laboratoare care nu şi-au terminat fondurile pe tot anul.

Dacă ai de gând să te îmbolnăveşti, ar trebui să-ţi programezi cu cel puţin două trei luni înainte momentul când se va întâmpla asta sau mai bine să amâni până trece criza. Numai aşa vei reuşi poate, în calitate de asigurat, să beneficiezi de analize medicale gratuite.
Fie că sunt de stat sau private, laboratoarele de analize medicale au aceeaşi problemă: duc lipsă de clienţi pentru că nu mai sunt bani pentru analize gratuite. Unele laboratoare au listele cu programări completate pe luna septembrie, în timp ce altele nici măcar nu mai fac programări pentru că au terminat fondurile până la sfârşitul anului. În aceste condiţii, pacienţii nu au altceva de făcut decât să plătească analizele sau să mai stea o lună, în speranţa că ar putea să prindă loc pe o listă de aşteptare.

O zi pe lună se fac analize gratuite

Unele laboratoare de analize medicale nu-şi mai pun problema să mai programeze pacienţii de la o lună la alta pentru că au terminat fondurile pe tot anul. Aşa s-a întâmplat la Policlinica Medsan din Craiova, unde recepţionera de la laborator ne-a anunţat politicoasă că nu se mai fac programări, iar pacienţii nu pot să solicite analize decât contra cost.
Alte laboratoare medicale mai au resurse financiare, dar destul de reduse. Policlinica Bunavestire mai are plafon la analize medicale, însă foarte puţini bolnavi se pot bucura de analize gratuite. „Faţă de anul trecut, când am avut cel mai mare plafon lunar la analizele medicale, fondurile sunt la jumătate, în condiţiile în care în 2008 cererea a fost oricum mai mică pentru că toată lumea îşi putea face gratuit analizele prin Programul Naţional de Evaluare a Sănătăţii“, a explicat Doina Cazacu, directoarea Policlinicii Bunavestire Craiova.
Policlinica Bunavestire face programări în ultima zi din lună pentru luna următoare, iar fondurile ajung pentru o zi.
Aceeaşi problemă şi la Policlinica „Fraţii Buzeşti“. Chiar dacă este foarte bine plasată, în centrul oraşului, policlinica duce lipsă de clienţi pentru analizele medicale. Recepţionera ne explică politicoasă că abia pe 15 se vor face programări pentru luna următoare şi că lista pe luna septembrie este completă, cel mult 20 de bolnavi urmând să facă atunci analizele gratuit.

CAS a cerut suplimentarea fondurilor

Situaţia nu se anunţă roz nici din perspectiva Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Dolj, instituţia care se ocupă de finanţare. Reprezentanţii CAS Dolj susţin că fondurile sunt mai mici decât anul trecut, mai ales pentru ultima parte a anului. „Fondurile alocate pentru asistenţa medicală paraclinică (analize medicale, radiologie şi ecografie, CT, RMN) au fost în 2008 de 8.474.000 de lei, iar în 2009, de 6.953.000 de lei. Până la această dată au fost decontate servicii în valoare de 4.776.000 de lei, plata acestora fiind realizată inclusiv la nivelul lunii iulie 2009. Valoarea de contract pentru luna august se ridică la suma de 203.123,08 lei“, se arată într-un comunicat al CAS Dolj.
Pacienţii ar putea să beneficieze în continuare printre picături de analize medicale gratuite, dacă sumele alocate pentru acest segment de servicii medicale vor fi suplimentate. CAS Dolj a cerut deja Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate o suplimentare cu 4.517.000 de lei pentru susţinerea asistenţei medicale paraclinice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII