17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDeficitul bugetar ne aduce în colimatorul CE

Deficitul bugetar ne aduce în colimatorul CE

Comisia Europeană va declanşa procedura de deficit excesiv şi împotriva României. Astfel, intrăm într-un „club select“, în care mai sunt Franţa, Irlanda, Spania, Grecia şi Marea Britanie. Dacă nu vom reduce drastic deficitul, Uniunea va trece la sancţiuni financiare.

 

Comisia Europeană (CE) va lua măsuri disciplinare împotriva României, Maltei, Poloniei, Lituaniei şi Letoniei, a spus comisarul european pentru afaceri monetare, Joaquin Almunia, acestea urmând altor măsuri luate recent împotriva unor state ale căror deficite bugetare se adâncesc.

Deficitul bugetar al României va creşte până la aproximativ 5,6% din PIB în 2010, în condiţiile în care în 2009 este estimat să se plaseze la 5,1% din PIB după standarde de contabilitate europene, arată prognoza de primăvară a Comisiei Europene, publicată ieri. Astfel, în 2008 şi 2009, deficitul bugetar al României depăşeşte limita impusă prin Pactul de Stabilitate, de 3% din PIB.

Almunia nu a precizat care vor fi măsurile concrete ce vor fi luate împotriva acestor ţări.

„Deficitul bugetar este estimat să scadă la 5,1% din PIB în 2009. Bugetul adoptat în februarie conţine o serie de măsuri pentru corectarea deficitului, printre care îngheţarea recrutărilor şi reducerea unor sporuri în sectorul public, tăierea cheltuielilor cu bunurile şi serviciile, limitarea majorărilor de pensii la rata inflaţiei, o creştere cu trei puncte procentuale a contribuţiilor pentru pensii şi grăbirea unor creşteri de accize", arată prognoza publicată ieri de Comisie.

„Era de aşteptat să intrăm în zona de deficit excesiv“

Analiştii se aşteptau la o asemenea măsură din partea Comisiei, pentru că guvernul a majorat anul trecut salarii şi pensii, iar acum a ajuns în imposibilitatea de a le mai plăti.

„Era inevitabilă o astfel de măsură. România a depăşit limita admisă cu peste 2%, ceea ce este foarte mult, şi era de aşteptat ca mai devreme sau mai târziu să intrăm şi noi în zona de deficit excesiv. Anul trecut, guvernul a majorat salariile şi pensiile, fără a şti ce urmează, iar acum a ajuns în situaţia în care nu are bani să le plătească", a declarat Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank.

În plus, Dumitru a mai spus că, deocamdată, „vom primi o avertizare verbală, în urma căreia trebuie să luăm măsuri corective, să reducem drastic deficitul, iar dacă nu vom reuşi acest lucru, se va trece la sancţiuni financiare: reducerea fondurilor, penalizări şi chiar amenzi". „Gândiţi-vă doar la faptul că noi am înregistrat anul trecut un deficit de peste 5%, când am avut o creştere economică foarte bună. Oare ce se va întâmpla anul acesta, când se prognozează o scădere a economiei de 4%? Este clar că avem o problemă de management şi, dacă nu o rezolvăm, am putea avea un dezastru bugetar", a afirmat Ionuţ Dumitru.

România va putea „ieşi rapid" din procedura de deficit excesiv şi va evita penalizări din partea Comisiei Europene (CE) dacă îşi va respecta angajamentele, a declarat, în luna februarie, ministrul finanţelor, Gheorghe Pogea. Printre angajamentele la care făcea referire oficialul se număra un deficit bugetar de 2% din PIB în acest an, pe care a fost construit bugetul iniţial al cabinetului Boc.

Ulterior, în urma rectificării bugetare realizate după negocierile cu FMI, ţinta de deficit a fost ridicată la 4,6% din PIB.

Chiar dacă guvernul a mai redus din cheltuielile bugetare, acestea rămân mult prea mari faţă de veniturile încasate de stat, pentru a ne încadra într-un deficit bugetar de 3%. În 2008, deficitul bugetar s-a plasat, după standarde ESA 95, la 5,4% din PIB. Prognoza CE este în linie cu ţinta de deficit stabilită de guvern pentru acest an, de 4,6% din PIB după standarde româneşti de contabilitate.

Termene-limită pentru reducerea deficitelor

Uniunea Europeană (UE) a lansat oficial pe 27 aprilie procedura de deficit excesiv împotriva Franţei, Spaniei, Irlandei şi Greciei, ale căror finanţe publice s-au deteriorat în ultimele luni ca urmare a crizei financiare. Uniunea a acordat timp până în 2012 Franţei şi Spaniei să îşi aducă deficitul public sub limita de 3% din PIB. UE a cerut Greciei să coboare deficitul public sub 3% din PIB în 2010, iar Irlandei, considerată una dintre ţările europene cele mai afectate de criză, în 2013.

După ce recomandările vor fi adoptate de Consiliul Ecofin, aceste ţări au la dispoziţie şase luni pentru a specifica măsurile de reducere progresivă a deficitelor. Procedurile de deficit excesiv vizează, prin recomandări precise, aducerea sub pragul de 3% prevăzut în Pactul European de Stabilitate. În cazurile de încălcare foarte gravă a acestei prevederi se poate ajunge chiar la sancţiuni financiare împotriva statelor în cauză.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII