Fiecare dintre noi are nevoie să descopere înţelepciunea calmă în lumea noastră agitată. Este important să învăţăm noi moduri de a interacţiona cu viaţa care uneori ne grăbeşte.
Relaţiile personale sunt adesea prima cauză a ritmului grăbit al vieţii. Este adevărat că relaţiile cer timp, uneori chiar mult. Dar este un timp bine petrecut. Să ne gândim la exemplul meselor. Pe măsură ce ritmul vieţii a crescut, mulţi dintre noi ne-am dezobişnuit să stăm împreună cu familia sau prietenii la masă. Adesea mâncăm singuri, grăbiţi, în picioare, alergând pe stradă sau la volan. Cunosc oameni despre care cu greu se poate spune că iau masa; ei se alimentează doar. Acesta nu este numai rezultatul grabei, ci o şi sporeşte. Putem încetini ritmul prin a ne face timp să găsim un prieten sau doi şi să creăm o oază în timpul zilei, în care să anulăm presiunea din jurul nostru, să ne bucurăm de compania unor oameni.
Mâncatul în comun încă este considerat sacru în multe culturi. Aceste legături simple joacă un anumit rol în a ţine o societate la un loc. Deci, chiar dacă locuim singuri, ar fi frumos să luăm masa regulat cu prietenii sau cu familia. Cunosc persoane care locuiesc singure, dar care menţin cu grijă relaţiile personale prin întâlniri cu prietenii şi se bucură împreună de pregătirea mesei şi de degustarea ei. Când facem acest lucru, nu obţinem doar elemente nutritive, ci şi o companie dragă pe care o împărtăşesc toţi cei de la masă.
Relaţiile personale nu numai că iau timp, dar iau timp preţios. Acest lucru se verifică în mod deosebit la copii, când ceea ce contează nu este doar numărul de ore petrecut, ci şi atenţia pe care o dăm, iubirea pe care o arătăm, până acolo încât intrăm în lumea copilului. Orarele sunt foarte bune la birou, dar copiii au alt simţ al timpului, unul mai natural. Ei nu ştiu de întruniri sau de spaţiul de parcare, de viaţa în ritm alert şi noi nu putem să îi facem să înţeleagă toate acestea. Tot ceea ce facem este să-i grăbim.
Noi, adulţii, putem învăţa să încetinim ritmul îndeajuns de mult pentru a intra în lumea lor, dar nu este treaba lor să accelereze ritmul şi să se alăture lumii noastre. Unde este graba? Ce perioadă a vieţii este mai preţioasă decât copilăria? Dacă înţelegem valoarea ei, ne vom ocupa de încetinirea ritmului copilăriei în loc să-i grăbim pe copii să iasă din lumea lor. Timpul petrecut alături de copii când sunt mici va fi cu siguranţă răsplătit când vor ajunge adolescenţi.
Şi pentru a ne face timp pentru relaţii cu cei din jurul nostru şi totodată a sta cu copiii, trebuie să ne încărcăm cu răbdare. Răbdarea este una dintre virtuţile nelăudate ale vieţii. Când oamenii scriu despre iubire, folosesc majuscule, italice, litere caligrafiate; toată lumea pune covorul roşu la picioarele iubirii. Dar nimeni nu scrie poeme despre răbdare. Nu sunt cântece celebre despre ea.
Răbdarea este chiar esenţa iubirii. Răbdarea este cea mai bună protecţie pentru tot felul de probleme fizice şi emoţionale şi este absolut esenţială în a învăţa să încetineşti ritmul.
Foarte puţini oameni s-au născut răbdători, dar toată lumea poate să înveţe să-şi sporească răbdarea.
Arta mogulilor, una dintre cele mai strălucitoare realizări din India, adesea este reprezentată în miniaturi. Artistul s-a concentrat pe suprafeţe foarte mici şi a lucrat cu atât de multă migală şi precizie încât trebuie să te uiţi foarte atent pentru a vedea iubirea şi munca de care a fost nevoie pentru o piesă.
Viaţa este ca şi arta miniaturilor: pânza de canafas este atât de mică, iar îndemânarea cerută atât de mare, încât este uşor să treci cu vederea potenţialul artistic şi sentimental… Şi cine ar vrea acest lucru?
