11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024

Scurte ştiri

Câini – pe post de panouri publicitare

După panourile publicitare umane, ruşii au găsit o nouă metodă de a mediatiza un produs. După cum informează Libero.it, o agenţie de publicitate din Novosibirsk, Siberia, a lansat pe piaţă un alt fel de reclamă: câinele publicitar. Patrupedele sunt folosite drept „vehicule“ promoţionale, graţie unor hăinuţe speciale, pe care se mediatizează inaugurarea unor magazine, oferte turistice sau numele unor firme. Până acum, la proiect au aderat 150 de persoane, dispuse să îşi pună la dispoziţie patrupedul. În schimb, acestea vor primi o sumă convenită în prealabil şi gratuit un articol vestimentar pentru propriul animal. Tot ce trebuie să facă este să iasă la plimbare cu câinele de cel puţin două ori pe zi. După o lună, agenţia va prezenta un material clientului, cu toate apariţiile patrupedului „publicitar“.

Însărcinată la un an

Medicii dintr-un spital din Arabia Saudită s-au confruntat cu o descoperire cel puţin şocantă. O fetiţă de numai un an este gravidă. După cum informează yahoo!News, fetiţa poartă în pântece fetusul fratelui ei geamăn. În opinia specialiştilor, embrionul nu s-a prins în uterul mamei şi şi-a găsit alt loc pentru a se dezvolta. Fenomenul, denumit în limbajul de specialitate „fetus in fetus“, este extrem de rar şi se întâlneşte o dată la 500.000 de sarcini. El apare în stadiile incipiente ale vieţii intrauterine. Medicii arabi se află acum în faţa unei adevărate dileme morale şi profesionale, ei neştiind cum să procedeze deoarece religia le interzice să îi facă fetiţei un avort.

Mircea Baniciu îşi invită prietenii la Sala Palatului

Mircea Baniciu va concerta astăzi, la Sala Palatului, într-un spectacol-eveniment, într-o formulă unică, alături de câţiva dintre cei mai buni prieteni ai săi. Invitaţii săi vor fi: Iosef Kappl, Costin Petrescu, Mircea Vintilă, Marius Baţu, Ioan Gyuri Pascu şi Ana Baniciu. În cadrul acestui spectacol, artistul îi va avea alături pe cei de la trupa Pacifica, în componenţa Teo Boar, Cristi Iorga, Marian Mihăilescu şi Vlady Cnejevici. „Va fi un spectacol deosebit, în care i-am invitat pe cei pe care i-am avut alături pe scenă în diferite perioade şi în diferite formule. Voi aborda un repertoriu special, cu piese cântate mai rar sau chiar deloc în spectacole, încercând să aduc aminte fanilor de Pasărea Colibri, de Baniciu anilor ’80 şi, bineînţeles, de Phoenix“.

Toţi spectatorii ce vor fi prezenţi la concertul „Mircea Baniciu şi prietenii lui“ pe 3 decembrie, la Sala Palatului vor primi gratuit un CD – maxisingle care conţine o avanpremieră a unui viitor album ce va fi prima producţie realizată împreună de Mircea Baniciu şi Josef Kappl. CD-ul va conţine piesa „Pe Argeş în jos“ în trei variante: rock, folk şi radio version.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS