20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjNevinovaţi de evadarea unui criminal

Nevinovaţi de evadarea unui criminal

Personalul medical şi auxiliar al Secţiei de psihiatrie de unde a reuşit să evadeze criminalul bolnav psihic a fost scos basma curată de membrii comisiei care au efectuat ancheta disciplinară. Comisia întrunită pentru a stabili cauzele care au făcut posibilă evadarea unui pacient bolnav de schizofrenie paranoidă a stabilit că, în ziua în care a evadat tânărul de 25 de ani, paza pacienţilor era asigurată doar de un agent, întrucât celălalt făcuse o criză de hipoglicemie. Medicul Marius Boieriu, purtătorul de cuvânt al Autorităţii de Sănătate Publică Gorj, a declarat că tot personalul Secţiei de psihiatrie va fi sancţionat cu atenţionare: „Considerăm că personalului medico-sanitar şi auxiliar nu i se poate imputa săvârşirea cu vinovăţie a unei abateri disciplinare“, a declarat doctorul Boieriu. Acesta a mai afirmat că membrii comisiei au propus „să fie atenţionat în scris întreg personalul Secţiei de psihiatrie asupra modului în care trebuie să se realizeze supravegherea bolnavilor“. Cei care ar fi trebuit să-l supravegheze pe criminalul bolnav psihic au primit doar o atenţionare. O femeie a murit, un bătrân este în spital, iar criminalul s-a întors în saloanele Secţiei de psihiatrie, fiind scos de sub urmărire penală din cauza faptului că nu avea discernământ.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU