17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalA apărut un nou număr al revistei Scrisul Românesc

A apărut un nou număr al revistei Scrisul Românesc

La nici o săptămână de la apariţia pe piaţă a numărului şapte al revistei Scrisul Românesc, astăzi altul vede lumina tiparului. Poeziile, prozele, lansările de carte, rubricile noi şi vechi vin să-şi încânte cititorii. Nici eseurile nu lipsesc din acest număr, Monica Spiridon propunând „Mircea Eliade sau când pre- e sinomim cu -post“. Gabriel Coşoveanu aduce cartea eveniment. De această dată, se discută pe marginea temei „Exegeţii lui Shakespeare“. Ideile lui Adrian Cioroianu, reunite sub titlul „Făt-Frumos, poetul şi dictatura“, cuceresc încă o dată. Odată pagina întoarsă, aflăm de la Constantin M. Popa că „Literatura din postcomunism a ajuns la doctor“, pentru ca mai apoi să ne scufundăm în lectura prozei lui Adrian Sângeorzan, „Plăcerea plecării“, sau în cea a lui Mircea Daneliuc, o continuare a celei din numărul şapte, „Clasa I“.
Nu lipsesc din acest număr nici „delicioasele“ „Metafore sportive“, dar nici Tableta de sport: „Ştiinţa, în aşteptarea unui altfel de sezon“, a lui Ion Jianu. Poposim apoi şi în atelierul de artist, alături de Florin Rogneanu, cunoscându-l astfel sau redescoperindu-l pe „Scenograful de aur, Eustaţiu Gregorian“.  
Părăsind atelierul şi mulţumindu-i lui Florin Rogneanu, pătrundem prin „Ferestrele deschise“, pe tărâmul scriitorilor români şi al operelor lor, traduse în diferite limbi. Îl citim pe Mihai Eminescu, pe Liviu Rebreanu şi-a lui „Ciuleandra“, dar şi pe „Mara“ lui Ioan Slavici în engleză, „Liliecii“ lui Marin Sorescu în franceză, pe George Bacovia în spaniolă, pe Nichita Stănescu în germană, iar pe Mihail Sadoveanu tot în engleză. Încă o călătorie în lumea literelor se încheie. Cititorul închide frumos revista, aşteptând ca, nu peste mult timp, alta să-l călăuzească din nou pe meleagurile artelor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS