20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljRăspundem cititorilor

Răspundem cititorilor

Cum pleci în străinătate?

Domnul Constantin Stanciu din comuna Sadova doreşte să ştie dacă persoanele care depun cerere pentru a munci în străinătate (Spania) sunt anunţate telefonic de parcursul dosarului. Simona Dumitriu, consilier EURES în cadrul Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă Dolj, precizează că fiecare selecţie este anunţată din timp în mass-media. În felul acesta, cei interesaţi se pot prezenta la Agenţie (strada Eugeniu Carada, nr. 13A), pentru a depune dosarele de înscriere. Primesc apoi o înştiinţare (data, ora, locul interviului) şi se prezintă la selecţie. De aici, totul depinde numai de persoanele în cauză. În general, sunt contactate doar cele care au trecut interviul.

Acte necesare

Dosarul de înscriere trebuie să conţină mai multe documente, printre care o fişă personală şi un CV (tipizate), două poze recente tip paşaport şi copii după buletin/carte de identitate şi paşaport (cu valabilitate de minimum şase luni), copie legalizată a actelor de studii şi a certificatelor de calificare profesională, cazier judiciar (valabilitatea unui astfel de act este de şase luni) şi certificat de sănătate eliberat de medicul de medicina muncii. La acestea se adaugă o copie legalizată a carnetului de muncă şi/sau contractul de muncă în original şi copia legalizată a acestuia. Mai sunt necesare declaraţii notariale din care să reiasă că solicitantul nu beneficiază de pensie de invaliditate, dacă are sau nu minori în întreţinere (în cazul în care are, menţionează persoana căreia îi vor rămâne în întreţinere minorii când va lucra în străinătate), precum şi faptul că nu i s-a întocmit carnet de muncă (dacă este cazul). Dosarul mai cuprinde şi dovada emisă de Serviciul Public pentru Asistenţă Socială/primar, din care să rezulte că solicitantul de loc de muncă în străinătate a notificat acestora intenţia de a lucra în afara ţării. Documentele se depun personal. Până acum, în total, la AJOFM Dolj sunt depuse aproximativ 6.500 de dosare, majoritatea solicitanţilor fiind interesaţi să lucreze în domeniul agricol, în Spania.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU