14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCampanie de reducere a consumului de apă şi energie

Campanie de reducere a consumului de apă şi energie

OLT. Angajaţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Olt vor încerca, timp de trei luni, începând cu 15 mai, reducerea consumului de apă şi energie în cadrul campaniei „Închide! Stinge! Reciclează!“. Acţiunea, iniţiată de APM în parteneriat cu Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorului şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România, se desfăşoară la nivel naţional şi îşi propune conştientizarea oamenilor în legătură cu efectele consumului tot mai mare de resurse naturale.

„Campania îşi propune conştientizarea, educarea şi stimularea angajaţilor agenţiilor de mediu în vederea reducerii consumului de apă şi energie. Sunt vizaţi specialiştii de mediu, deoarece ei trebuie să fie primii care să adopte un comportament ecologic“, a spus Marius Popa, directorul executiv al APM Olt.

 

Se consumă din ce în ce mai multe resurse naturale

 

Acţiunea a fost iniţiată după ce statisticile realizate la nivelul Europei au arătat că se consumă din ce în ce mai multe resurse naturale, iar sistemele de mediu (apa, aerul, solul) sunt puse în pericol. „Consumăm tot mai mult din resursele naturale şi punem în pericol sistemele de mediu. Această situaţie nu poate continua la nesfârşit, cu atât mai mult cu cât populaţia lumii continuă să crească. Dacă nu schimbăm comportamentul acum, viitorul nostru va fi mai puţin sigur“, susţine directorul Popa.

Campania se va încheia pe 15 august, iar pe 1 septembrie vor fi premiate, în cadrul unui eveniment public, agenţiile care reuşesc să realizeze cele mai importante economii în spiritul acestei acţiuni. Este a doua campanie de acest ge

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS