11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocal689 de societăţi, verificate de poliţişti

689 de societăţi, verificate de poliţişti

Mai multe echipaje de poliţie au efectutat, zilele trecute, în Olt, o acţiune pentru depistarea şi sancţionarea administratorilor de societăţi care nu respectă prevederile legale.

Controlul s-a desfăşurat în baza unui plan de acţiune privind modul de manipulare, depozitare şi transport a bunurilor şi valorilor de agenţii economici şi prestatorii de servicii care efectuează operaţiuni cu valori monetare. Au fost verificate 689 de
obiective (centre comerciale, benzinării, agenţii Loto, case de schimb valutar şi amanet şi depozite de mărfuri).

Potrivit purtătoarei de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Olt, comisarul Claudia Radu, poliţiştii au găsit nereguli la 161 de societăţi comerciale şi au aplicat 32 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 13.000 de lei.

La alte 100 de obiective, oamenii legii au descoperit nereguli în ceea ce priveşte sistemele de alarmare împotriva efracţiei şi cele de supraveghere video. Au fost făcute instruiri ale personalului de pază şi ale celor care efectuează operaţiuni cu numerar.

S-au efectuat exerciţii de alarmare a grupelor de intervenţie ce aparţin societăţilor specializate de pază, care asigură monitorizarea şi intervenţia la obiective. Comisarul Claudia Radu a relatat că acţiunile au rolul conştientizării de către cei în cauză a importanţei ce trebuie acordată modului de gestionare a bunurilor şi valorilor monetare. Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS