19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalÎmpuşcăturile din Craiova se aud în toată ţara

Împuşcăturile din Craiova se aud în toată ţara

După ce zecile de scandaluri înregistrate în ultima vreme în Craiova au dus la modificarea Legii privind regimul armelor şi muniţiilor, ultimul conflict a determinat poliţia să declanşeze controale în toată ţara asupra celor care deţin arme neletale.

Bătăile şi altercaţiile înregistrate de la începutul anului în Craiova, în care au fost folosite arme neletale, i-au pus din nou pe gânduri pe reprezentanţii Ministerului Internelor şi Reformei Administrative (MIRA). Conform unui comunicat al MIRA, „frecvenţa incidentelor din Craiova a impus şi alte decizii luate la nivelul conducerii MIRA, cum au fost: înlocuirea conducerii IPJ Dolj şi modificarea regimului armelor neletale, în sensul înăspririi regimului de deţinere şi folosire a acestora“. Aceste măsuri au fost luate la începutul anului, însă de atunci, la Craiova, nu s-a schimbat mare lucru, pistolarii continuând să tragă cu armele pe străzi.

Ultimul incident din Bănie, când mai mulţi romi au deschis focul, în incinta Spitalului de Urgenţă, asupra maşinii în care se aflau doi romi, a determinat MIRA să găsească alte soluţii pentru rezolvarea acestei probleme.

 

Se vor face controale în toată ţara

 

Conform unui comunicat al Poliţiei Române, specialiştii structurilor Arme, Explozivi, Substanţe Toxice din cadrul Inspectoratelor Judeţene de Poliţie vor demara controale.

Acestea vor viza persoanele autorizate să deţină arme neletale, care vor fi verificate în ceea ce priveşte cazierul judiciar, dar şi dacă sunt apte medical şi psihologic pentru a deţine pistoalele cu gaze iritant-paralizante sau cu gloanţe de cauciuc. Celor care au fost condamnaţi pentru săvârşirea cu intenţie a uneia dintre infracţiunile prevăzute de Legea privind regimul armelor şi muniţiilor sau au primit o pedeapsă privativă de libertate mai mare de doi ani pentru infracţiuni comise cu intenţie, ori sunt inapţi din punct de vedere medical sau psihologic le va fi retrasă autorizaţia.

Prin aceste măsuri se încearcă, de fapt, eliminarea efectelor Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor, ale cărei prevederi permisive au făcut ca orice persoană peste 18 ani să poată deţine un pistol în mod legal. La începutul lunii martie a acestui an, Legea nr. 295/2004 a fost modificată prin OUG nr. 26/2008, care înăspreşte condiţiile de deţinere, procurare, port şi utilizare a armelor de foc neletale, iar acum se încearcă retragerea acestora de la cei care au fost condamnaţi ori au folosit armele în alte scopuri decât pentru autoapărare.

 

Pistoalele neletale au devenit… letale

 

Poliţia Română a comunicat că, la începutul anului, erau înregistrate 42.535 de arme neletale.

Conform ultimelor statistici ale IPJ, în judeţul Dolj au fost eliberate certificate de deţinător de armă neletală pentru aproximativ 1.650 de persoane. Numărul incidentelor în care au fost folosite acestea a crescut, „apogeul“ fiind atins la Craiova în 2007, când au fost înregistrate zeci de scandaluri în stradă în care s-au folosit pistoale neletale.

Poliţiştii doljeni s-au confruntat cu o problemă serioasă când au descoperit că muniţia pentru pistoalele cu bile de cauciuc era modificată, în locul acestora fiind folosite cele metalice.

O victimă a muniţiei modificate a fost Bogdan Hristea, zis „Bogdă“, care a fost împuşcat pe 20 august, în apropierea IML Craiova, de Constantin Dascălu. Acesta a fost transportat la Spitalul „Floreasca“ din Bucureşti, unde a fost operat. Constantin Dascălu este cercetat în stare de reţinere pentru comiterea infracţinii de tentativă de omor.

Precizări

Poliţia Română a precizat că, în conformitate cu OUG nr. 26/2008, toate persoanele care deţin arme neletale au obligaţia ca, în termen de şase luni de la intrarea în vigoare a acesteia, să se prezinte la poliţie pentru reautorizare. Deţinerea sau portul de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la un an.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

40 COMENTARII