9.8 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalProiectul lui Bircea, respins

Proiectul lui Bircea, respins

Lucrările la clădirea înălţată în Slatina, în buricul târgului, în vecinătatea BCR, aparţinând societăţii Primul Meridian patronate de Dinu Cristian Glonţ, au stagnat de ceva vreme, motivul fiind nerespectarea autorizaţiei de construire eliberată de Primăria Slatina.

OLT. Printr-un proiect promovat de consilierul PNL Cristian Bircea s-a încercat, în ultima şedinţă de consiliu local, de vineri, aprobarea unui plan urbanistic de detaliu (PUD), astfel încât lucrările de supraînălţare a clădirii de la P+2E la P+3E, deja realizate în parte, să poată continua. Proiectul de hotărâre a avut şi avizele de legalitate, şi solicitarea proprietarului, chiar şi raportul de specialitate al arhitectului-şef al oraşului, însă n-a trecut la vot, viceprimarul Marian Niculae amintind în ultimul moment că există un litigiu în instanţă cu firma solicitantă, legat tot de neaprobarea PUD. Consilierii, în special cei ai Partidului Democrat, s-au ferit, în lipsa „dezlegării“ de la primar, să judece speţa şi au preferat să se opună, fără să-şi motiveze gestul. Iniţiatorului nu i-a rămas decât să răbufnească la final: „Domnu’ vice, ai văzut că te-am ajutat cu un proiect (cel vizând vânzarea terenului de la Milcov – n.r.), te-am scos din rahat, puteai să faci acelaşi lucru pentru mine!“.
Problema clădirii cu pricina este mai veche, în iunie 2007, într-o conferinţă de presă, primarul Slatinei declarând: „Clădirea nu va avea gaze şi apă până nu-şi va da etajele jos!“. La acel moment, vinovată de întreaga situaţie era considerată firma care execută lucrările, Vlad Construct.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS