19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljMarcela va ajunge cu pruncul în stradă

Marcela va ajunge cu pruncul în stradă

O tânără mamă care a crescut în centrele de plasament va ajunge pe străzi. A venit la sediul Gazetei de Sud ca să ceară sprijinul nostru. Nu cerşeşte milă, vrea doar să-i închirieze cineva o cameră, unde să poată locui împreună cu copilul ei.

La cei 23 de ani pe care îi are, Marcela Costache s-a confruntat cu probleme foarte mari. Părăsită la câteva luni de părinţi, lăsată fără milă în spital, a ajuns în centrele Direcţiei Copilului. Nu şi-a căutat niciodată părinţii, nu avea nici măcar o pistă de la care să pornească pentru a-i găsi, iar acum consideră că este mult prea târziu să mai dea de urma lor. A crescut alături de copiii aflaţi în aceeaşi situaţie ca a ei, au fost ca şi fraţii, însă doar până la 18 ani, când fiecare a trebuit să plece pe propriul drum. Pentru o perioadă în care a urmat cursuri de croitorie a fost adăpostită într-un centru pentru tinerii care părăsesc sistemul, în comuna doljeană Drănic. După cele şase luni de curs a trebuit să se descurce singură, nimeni nemaiavând „obligaţia“ sau „temeiul legal“ să o susţină. I-au fost daţi la plecare din sistem 380 de lei. Atât. Şi-a căutat un loc de muncă, apoi un adăpost în care să-şi ducă zilele, aşa cum avea posibilitatea, la limita supravieţuirii. Începuse să se considere cât de cât împlinită, cunoscuse un bărbat de care s-a îndrăgostit, îşi făcuseră planuri de nuntă, îşi doreau foarte mult un copil. Însă, vestea că va fi mamă nu i-a căzut tocmai bine bărbatului de lângă ea, considerând că „momentul nu este potrivit“. S-a trezit astfel singură.

Vrea doar o cameră

Copilul Marcelei, Ştefan Alexandru, are acum un an şi trei luni. Şi cum grijile parcă nu erau destule, tânăra a fost anunţată în urmă cu câteva zile de proprietarul garsonierei în care locuieşte că până pe 1 iulie trebuie să părăsească locuinţa. A pus cu mare greutate bani deoparte, bani strânşi din indemnizaţia copilului. Vrea să închirieze o cameră, însă în momentul în care proprietarii află că are copil o refuză politicos. „Sunt disperată! Deşi sunt dispusă să plătesc chirie, nu găsesc nici o cameră. Noi, cei care am fost instituţionalizaţi şi am crescut prin centrele de plasament, nu avem nici o alternativă, nici măcar o locuinţă special construită, la care să plătim chirie, întreţinere, tot ce este necesar… Mai am doar trei zile la dispoziţie şi o să-mi fac bagajul să dorm cu copilul în stradă“, a povestit femeia.  

Legea e lege

Marcela a venit să ne ceară sprijinul. Dar cum legea este lege, pentru astfel de oameni care au avut neşansa să fie abandonaţi nu există prea multe alternative după ce ajung la majorat. „Înainte să părăsească sistemul, toţi tinerii instituţionalizaţi sunt sprijiniţi să-şi găsească un loc de muncă şi chiar locuinţă. Când nu muncesc şi implicit nu au posibilitatea să-şi închirieze o cameră, există Centrul Maternal, unde nu se pot adăposti mai mult de un an… În cazul în care nu mai urmează o formă de învăţământ, nu mai intră în grija noastră“, a menţionat Claudia Medeleţ, inspectoare de specialitate în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS