20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalSolomon se jură pe centru

Solomon se jură pe centru

Centrul de vis al primarului Antonie Solomon va fi gata peste două luni, dar visul său de a avea un centru aşa cum şi-a dorit se va împlini abia în mai anul viitor. Cu bani mai mulţi.

Mulţumit şi nu prea. Acesta este sentimentul care îl încearcă pe primarul Antonie Solomon atunci când vorbeşte despre centrul modernizat al Craiovei. „Dacă ar fi să o iau de la capăt nu l-aş mai face (centrul – n.r). Este epuizant. Proiectarea a mai fost cum a fost, dar execuţia era pe cu totul altă parte din cauză că nu ştiam pe unde trec conductele de canalizare. Lucrurile astea mi-au rămas pe retină şi mi-au mâncat din sănătate“, a spus Solomon. Primarul a declarat că devizul iniţial de aproape zece milioane de euro nu va fi depăşit, dar a precizat că primăria va plăti în plus pentru extinderile efectuate de constructor. „Firma câştigătoare a oferit cu două milioane mai puţin decât cealaltă, iar noi am decis ca de banii ăştia să extindem arealul de construcţie. Nu se va depăşi cu un leu devizul iniţial, dar extinderea bretelelor, cum este, de exemplu, la Banca Ţiriac, trebuie plătită. Sunt lucrări în plus“, a spus primarul fără să avanseze o sumă anume. Deşi s-a declarat parţial satisfăcut de lucrările de modernizare de până acum, Solomon a declarat că este gata să-şi pună capul pe tavă dacă se va mai găsi cineva în ţară care să facă un astfel de centru doar cu zece milioane de euro. „Vă jur pe Biblie că, dacă această piaţă o mai face cineva în ţară cu banii ăştia, eu îmi tai gâtul. Centrul cred că va fi gata peste două luni, dar va arăta de vis în mai anul viitor“, a spus primarul, care a găsit şi explicaţia pentru care firma UTI, contractorul general, ar lucra pe bani atât de puţini. „Probabil au vrut să intre la Craiova, să-şi facă imagine şi apoi să lucreze la ceva de cinci ori mai mare în Bucureşti“, a mai spus primarul.

Craiovenii din centru, îmbiaţi la somn

Pe lângă zgomotul pichamerelor care le-au zdruncinat nervii luni bune, locatarii blocurilor din jurul centrului au început să se plângă acum de fântânile arteziene, care nu-i lasă să doarmă noaptea. „Acum îi deranjează că apa curge prea mult. Păi, dacă ar sta la triaj, atunci ce ar mai face? Eu ştiu că atunci când plouă dormi de rupi“, a replicat primarul. Acesta a precizat că primăria nici nu a plătit, nici nu a recepţionat vreuna din fântânile arteziene.

Drumuri blocate la licitaţie

Dacă lucrările din centru se apropie de finalizare, nu acelaşi lucru se poate spune despre străzile din oraş, care ar trebui asfaltate. Licitaţiile întârzie din cauza birocraţiei, iar primăria are blocate în cont 400 de miliarde de lei pe care nu le poate folosi momentan. „Cei de la Bucureşti nu ne mai dau bani pentru drumuri, pentru că zic că avem în sold 400 de miliarde, dar nu ştiu că avem lucrări în derulare blocate din cauza Ordonanţei nr. 34. De exemplu, nici până acum nu am semnat contractele de plombare a străzilor. Cât de bună este ordonaţa asta s-a văzut la o licitaţie pentru un drum acum două luni. A câştigat firma cu cel mai mic preţ, aşa cum scrie la lege, dar a făcut lucrări foarte slabe. Au pus numai nisip şi nu pietre, aşa cum trebuia“, s-a plâns Solomon. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

16 COMENTARII