17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPaturi rezervate pentru cei afectaţi de caniculă

Paturi rezervate pentru cei afectaţi de caniculă

Temperaturile foarte ridicate din ultimele zile i-au forţat pe reprezentanţii ASP Gorj să ia măsuri: în Spitalul Judeţean Târgu Jiu sunt păstrate zeci de paturi de rezervă pentru oamenii care suferă din cauza caniculei.

Reprezentanţii Autorităţii de Sănătate Publică (ASP) Gorj au hotărât să rezerve câteva zeci de paturi în mai multe secţii ale Spitalului Judeţean din municipiul Târgu Jiu. Măsura a fost luată la mijlocul acestei săptămâni ca urmare a temperaturilor foarte ridicate. În cadrul unităţii medicale din zona Pasarelei au fost rezervate zece paturi, la Secţia de boli infecţioase. La Spitalul Judeţean „Tudor Vladimirescu“ au mai fost rezervate 15 paturi în Secţiile cardiologie, neurologie şi ATI. „Măsura se impunea pentru că în ultimele zile a fost foarte cald şi unii oameni au leşinat pe stradă, având nevoie de internare. Ca să evităm situaţiile în care persoanele care suferă din cauza caniculei să nu aibă unde să fie internate, am rezervat aceste paturi. Poate vremea se va răci, dar nu se ştie, trebuie să fim pregătiţi“, a precizat Aristică Moroşanu, directorul ASP Gorj.

Ambulanţierii, pregătiţi de intervenţii

Ultimele zile au fost mai liniştite pentru angajaţii Serviciului de Ambulanţă Gorj. Potrivit doctorului Nicolae Şerban, directorul instituţiei, nu au mai fost nevoiţi să intervină în cazuri de spasmofilii sau leşinuri stradale. „În week-end-ul trecut am avut şase cazuri de spasmofilii şi două cazuri de leşinuri. Cauza principală a acestora a fost căldura foarte mare. Oamenii nu erau obişnuiţi cu asemenea temperaturi şi nu şi-au luat toate măsurile de precauţie. Acum este mai bine. Avem un caz sau două pe zi. Cred că vremea se mai răceşte şi atunci vom intra pregătiţi în următorul val de caniculă“, a spus doctorul Şerban.
Angajaţii ambulanţei monitorizează toate cazurile de acest fel şi le raportează reprezentanţilor ASP Gorj. Ambulanţierii sunt pregătiţi să intervină în cazul în care temperaturile vor creşte alarmant.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS