14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCraiovenii au fugit de Ziua Europei

Craiovenii au fugit de Ziua Europei

Craiova a fost ieri în sărbătoare. „Oda bucuriei“ şi „Deşteaptă-te, române!“ au răsunat în oraş şi pentru câteva ceasuri toţi craiovenii, de la cei mai mici la cei mai mari, s-au simţit cetăţeni europeni.

Ziua Europei a început în Cetatea Băniei cu un ceremonial militar religios şi depuneri de coroane de flori la Monumentul Independenţei, pentru că înainte de a fi cetăţeni europeni suntem români, şi ne-am câştigat independenţa pe 9 mai1877. Manifestările au continuat cu Crosul Sănătăţii, la care au participat, ca în fiecare an, zeci de elevi din toate liceele Craiovei, care au avut de străbătut distanţa de la Mc Donald’s până la Primăria Craiova.

Solomon, din nou la cros

De la la cros nu a lipsit primarul Antonie Solomon. În faţa statuii domnitorului Alexandru Ioan Cuza, adolescenţii au încins o petrecere. Dansau, cântau, aplaudau, iar unii colegi le transmiteau mesajele lor despre o viaţă sănătoasă. Aceştia aveau înscrise pe tricouri diferite mesaje: „Nu tutunului“, „Spune nu drogurilor“, „Nu violenţei pe stadioane“. Câteva participante la cros au încins o horă, în aşteptarea participanţilor care nu trecuseră linia de sosire. Pe podium au urcat Roxana Piciu de la Grupul Şcolar „Charles Laugier“, care a obţinut locul I la categoria fete, clasele a IX-X-a, Alina Peşa, de la Grupul Şcolar „Traian Vuia“, care a trecut prima linia de sosire dintre toate participantele la grupa fete, clasa a XI-XII-a. Răzvan Bătăiosu, de la Grupul Şcolar „Traian Demetrescu“, a obţinut locul I la categoria băieţi, clasele a IX-X-a, iar Daniel Negreţ, de la Grupul Şcolar Transporturi Auto, a luat primul loc la categoria băieţi, clasele a XI-XII-a. „Să ne bucurăm împreună de această zi şi să ne simţim cu adevărat cetăţeni europeni“, a spus Antonie Solomon tinerilor din faţa primăriei. După cros a urmat un spectacol în aer liber, care a început cu o călătorie muzicală oferită de orchestra Filarmonicii „Oltenia“, iar câteva trupe de dans cu copii i-au cucerit pe spectatori. De Ziua Europei au dansat pentru craioveni şi copiii de la Centrul Şcolar pentru Elevi cu Deficienţe Auditive din Craiova şi Ansamblul Folcloric „Maria Tănase“.

Europa a ajuns în şcolile doljene

Ziua Europei a fost sărbătorită şi în şcolile doljene. La Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti“ a avut loc o sesiune de comunicări ştiinţifice şi referate cu tema „Pentru un cetăţean european“ pentru promovarea multilingvismului. Elevii au prezentat creaţii literare despre valorile europene în limbile engleză, franceză şi germană şi au organizat o expoziţie de postere, benzi desenate, colaje. La Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu“ au avut loc expoziţii, sesiuni de referate şi prezentări ale personalităţilor europene din domeniul matematicii şi fizicii.
Profesorii şi elevii Grupului Şcolar „Ilie Murgulescu“ au participat de Ziua Europei la un workshop interactiv, unde au dezbătut problemele sistemului educativ după aderarea României la UE, cum ar fi simbolurile europene, cetăţenia europeană, drepturile copilului, toleranţa, discriminarea. „Drogurile – să ştim mai multe, să riscăm mai puţin“, „SIDA – un zid al ignoranţei şi prejudecăţii ce poate fi dărâmat“, „Să fim egali este greu?“ sau „Împreună pentru Europa“ sunt doar câteva dintre temele pe care elevii şi profesorii le-au dezbătut. La Grupul Şcolar ICM nr. 2 din Craiova, Ziua Europei a fost sărbătorită printr-un concurs gastronomic sub deviza „Un prânz european“ şi prin vizionarea unei expoziţii artistice şi gastronomice, urmată de o paradă a portului popular românesc. În alte şcoli, elevii au fost provocaţi la concursuri pe teme europene. La Şcoala nr. 31, „Theodor Aman“ s-a desfăşurat concursul „Micul cetăţean european“, iar la Şcoala nr. 29 a avut loc un concurs de cultură generală.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII