19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalNuntă de minori la Strehaia

Nuntă de minori la Strehaia

Două familii de romi din Strehaia le-au unit destinele copiilor lor de la vârsta de 12 ani, împotriva normelor Europei, dar şi departe de privirile curioşilor şi autorităţilor.
Nunta a avut loc în acest sfârşit de săptămână, la evenimentul organizat de familiile Fumatu Ion  şi Tarzan Mihai participând peste 500 de invitaţi. Silvia Ion, mireasa de 12 ani, elevă în clasa a VI-a, a fost cumpărată de familia mirelui Dan Tarzan, de 12 ani, cu 300 de galbeni mari. Cortul în care s-a făcut nunta a fost amplasat pe una dintre străzile oraşului Strehaia, care a fost închiriată de la primărie pentru trei zile.
Nunta minorilor a fost motiv de bucurie şi de mare petrecere pentru cele două familii şi invitaţii lor, zeci de lăutari întreţinând atmosfera, printre care şi manelistul Nicolae Guţă.
Cu toate că autorităţile au ştiut de această nuntă, mai multe persoane sunând la poliţie şi la Protecţia Copilului, nimeni nu a intervenit să o împiedice. „Am sunat la poliţie la Severin şi la Strehaia. L-am sunat pe domnul comisar Zamfiroiu, de la IPJ Mehedinţi, dar nu au venit să oprească nunta“, a declarat unul dintre invitaţi, care, în momentul când a observat că fata este băgată în casă pentru respectarea tradiţiei cu cearşaful alb, a dorit să oprească nunta.
Sâmbătă noapte, în jurul orei 23.00, se pare că minorii au fost forţaţi să întreţină relaţii sexuale în faţa martorilor, pentru a demonstra nuntaşilor că fata a fost virgină.
„Au intrat în casă pe la 11.00 şi au forţat copiii să întreţină relaţii sexuale. Eu am sunat la 112 şi le-am spus ce se întâmplă, dar am închis când mi-a cerut numărul de telefon şi numele. Dacă află ţiganii, mă omoară, sunt foarte periculoşi“, a declarat un rom din Strehaia.
Duminică, după cum le cere tradiţia, mirii s-au plimbat cu o găleată cu apă curată prin oraş, pe la toţi cunoscuţii, şi au confirmat nunta, iar de luni micuţii locuiesc împreună într-o cameră pregătită special în casa familiei Ion Fumatu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII