20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjAnsamblul Brâncuşi, inclus în Patrimoniul European

Ansamblul Brâncuşi, inclus în Patrimoniul European

GORJ. Placa de atestare a faptului că Ansamblul monumental „Calea Eroilor“ din Târgu Jiu, realizat de Constantin Brâncuşi, face parte din Patrimoniul European a fost dezvelită ieri în prezenţa oficialităţilor locale, a secretarului general al Ministerului Culturii şi Cultelor, Virgil Niţulescu, şi a unor artişti plastici gorjeni. Evenimentul a fost programat să se desfăşoare începând cu ora 12.00, dar cei prezenţi au fost nevoiţi să aştepte o jumătate de oră sosirea reprezentantului Ministerului Culturii. Placa de atestare este situată la intrarea în Parcul Central din Târgu Jiu, acolo unde se află Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor şi Poarta Sărutului, aceasta fiind dezvelită de primarul municipiului Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, şi de Virgil Niţulescu. „Este un monument foarte important. E o decizie prin care Europa recunoaşte valoarea Ansamblului monumental de la Târgu Jiu“, a spus primarul Florin Cârciumaru. Reprezentantul Ministerului Culturii, Virgil Niţulescu, a precizat că România trebuie să fie mândră de faptul că ansamblul realizat de Brâncuşi la Târgu Jiu face parte din Patrimoniul European, alături de alte renumite monumente de pe Bătrânul Continent. Acesta a spus că prin includerea în Patrimoniul European va creşte numărul de turişti care vor veni să viziteze operele de artă.

Pavimentul şi drepturile de autor

Primarul municipiului Târgu Jiu a solicitat sprijinul reprezentantului Ministerului Culturii în rezolvarea a două mari probleme cu care se confruntă autorităţile locale. „Adresez domnului secretar general rugămintea de a ne sprijini să rezolvăm două probleme foarte importante pentru Târgu Jiu. Prima este să primim aprobarea Ministerului Culturii în privinţa înlocuirii pavimentului şi a doua este ajutorul pentru a valorifica operele de la Târgu Jiu. În prezent, Primăria Târgu Jiu este proprietara ansamblului, dar nu şi a drepturilor de imagine, iar în felul acesta nu putem tipări nici măcar o ilustrată“. Virgil Niţulescu a spus că se lucrează la un studiu pentru găsirea unei soluţii pentru înlocuirea pavimentului: „Vom acorda tot sprijinul nostru în privinţa înlocuirii pavimentului, atunci când vom avea o soluţie. Am primit opinii contradictorii din partea specialiştilor şi am solicitat Institutului Naţional al Monumentelor întocmirea unui studiu privind găsirea unei soluţii mai bune“.

Primăria a pierdut procesul pentru drepturile de autor

Primăria Târgu Jiu a pierdut procesul privind drepturile de imagine asupra operelor brâncuşiene, care sunt deţinute, în urma hotărârii instanţei de judecată, de cetăţeanul canadian de origine română Theodor Nicole. Municipalitatea s-a judecat timp de mai mulţi ani cu acesta, dar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că drepturile de autor i se cuvin lui Theodor Nicole. Astfel, Primăria Târgu Jiu a fost nevoită să-i dea acestuia suma de 3.000 de dolari, încasată de la o mare companie de băuturi răcoritoare pentru realizarea unui spot. De asemenea, municipalitatea nu poate să folosească în nici un fel imagini cu operele lui Brâncuşi fără acordul proprietarului drepturilor de autor. „Are pretenţii absurde şi va trebui să îndurăm negocierile cu acest domn“, a spus Virgil Niţulescu. 

Patru monumente în Patrimoniul European

Pe lângă Ansamblul monumental „Calea Eroilor“ din Târgu Jiu, au fost incluse în Patrimoniul European Ateneul Român, Palatul Cantacuzino şi Cetatea Histria. În total, doar 50 de monumente din Europa sunt incluse în Patrimoniul Cultural European.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS