9.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalZeci de turisti, blocati in telescaunul de la Parâng

Zeci de turisti, blocati in telescaunul de la Parâng

Ambulantele au stat ore in sir la baza telescaunului pentru a transporta eventualii bolnavi, doua dintre persoanele care au ramas pe cablu ajungând la spital. Un barbat a suferit o entorsa in momentul in care echipele de salvare il coborau din telescaun, iar o tânara de 19 ani a intrat in hipotermie.


Directorul SMURD Petrosani, doctorul Catalin Popa, a declarat ca turistul cu entorsa a fost preluat de o ambulanta si dus la Spitalul de Urgenta din Petrosani, in timp ce un echipaj SMURD a preluat-o pe tânara care a intrat in hipotermie. „Fata care a intrat in hipotermie a fost adusa imediat la Unitatea de Primiri Urgente, unde medicii i-au facut mai multe investigatii si i-au dat tratament de specialitate“, a spus medicul Popa.


In instalatia de transport pe cablu se aflau sâmbata, in jurul orei 13.30, aproximativ 70 de turisti care incercau sa urce la munte, in statiunea Parâng, iar viscolul si ninsoarea abundenta au facut extrem de dificila interventia echipelor de salvare.


Dupa finalizarea operatiunilor de salvare a persoanelor blocate in telescaun, doua echipaje SMURD au asteptat mai bine de o jumatate de ora la baza instalatiei, pâna ce salvamontistii au confirmat ca toti turistii recuperati din scaune sunt in stare relativ buna.


Recuperati in câteva ore


Echipele de jandarmi si salvamontisti au reusit sa-i recupereze pe toti turistii, iar operatiunile de salvare au durat aproape doua ore si s-au desfasurat cu dificultate din cauza viscolului si a ninsorii, la care s-a adaugat si vizibilitatea redusa. Turistii au fost coborâti din scaune cu ajutorul unor corzi si rampe, improvizate pe traseul telescaunului de jandarmi si salvamontisti.


Sublocotenentul Nicolae Raducu, purtatorul de cuvânt al Jandarmeriei Hunedoara, a declarat ca tot efectivul de jandarmi montani, ajutati de salvamontisti, a intervenit pentru a-i da jos din scaune pe cei care au ramas blocati. Conform echipajelor care au ajutat la coborârea oamenilor, in timpul operatiunilor nu au fost inregistrate incidente.


Administratorul telescaunului, Gigi Pogan, a spus ca instalatia de transport pe cablu s-a blocat in jurul prânzului, când motorul principal s-a ars. „In momentul incidentului, o ramura a telescaunului, cu aproximativ 70 de persoane, era ocupata. Majoritatea urcau la munte sa-si petreaca sfârsitul de saptamâna la schi. Defectiunea a fost din cauza motorului care s-a ars“, a declarat Pogan.


Statiunea turistica Parâng a fost luata cu asalt sâmbata de sute de turisti, acestia asteptând si câte o jumatate de ora pentru a prinde un loc in telescaun. Acesta este unul dintre motivele pentru care, ore in sir, la baza de imbarcare a turistilor au fost cozi foarte mari, iar operatiunea de urcare s-a desfasurat pâna la orele prânzului.


Turistii care au ramas in telescaun in momentul opririi instalatiei au stat in frig si viscol, la temperaturi extrem de scazute si au fost coborâti pe rând de salvamontisti si jandarmi, care i-au ajutat sa ajunga cu bine in statiune.


Inlocuirea motorului ars a durat mai multe ore, iar echipele de interventie de la telescaun au lucrat pâna târziu in noapte.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS