20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalLimbajele iubirii (I)

Limbajele iubirii (I)

Pentru a beneficia de acea stare de implinire afectiva in cuplu, trebuie sa fim dispusi sa invatam limbajele iubirii impreuna cu partenerul. Limbajele emotionale ale iubirii difera de la om la om, iar in cadrul unui cuplu limbajul partenerului poate fi atât de diferit de al nostru cum este chineza de franceza.


Oricât te straduiesti sa-ti exprimi iubirea in chineza, daca partenerul intelege doar franceza, el nu va sti cât il iubesti. Este foarte important sa descoperim care este de fapt limbajul de iubire al partenerului pentru a ne putea face intelesi.


Exista cinci limbaje ale iubirii, si anume: cuvintele de incurajare, iar aici tonul face muzica, timpul dedicat celuilalt sau timpul petrecut impreuna, primirea de daruri, serviciile sau a-ti exprima iubirea facând diverse lucruri pentru celalalt si mângâierile.


Prin timp acordat intelegem a-ti canaliza intreaga atentie asupra unei persoane. Asta nu inseamna sa stai lânga partener si sa te uiti la televizor. In acest caz persoana „utila“ este televizorul, si nu partenerul sau partenera. A inchide televizorul si a privi partenerul, a-i vorbi inseamna timp acordat cu iubire celuilalt. A face o plimbare impreuna, a merge la restaurant si a va privi in ochi – apropo de acest lucru, putem ghici cu usurinta care cupluri sunt casatorite de multi ani si vin doar sa manânce, prin privitul in gol si concentrarea atentiei doar spre mâncare. Cuplurile care se iubesc se privesc in ochi si isi vorbesc privindu-se.


Alaturi nu inseamna impreuna


Aspectul central in ceea ce priveste timpul acordat este ca acesta sa fie petrecut impreuna. Si nu este suficient sa fim alaturi de cealalta persoana. Impreuna inseamna ca nimic sa nu ne distraga atentia. Ca actiuni concrete ele inseamna sa petreci week-end-ul la munte (uneori cu copiii, alteori numai voi doi), intâlniri la prânz in oras, a sta de vorba seara câteva minute despre ziua care a trecut, o plimbare in parc in care barbatul nu merge inaintea femeii, eventual putem opta pentru a merge de mâna cu persoana iubita.


Când doi oameni sunt alaturi asta nu inseamna ca sunt impreuna. Ne putem afla in aceeasi casa cu celalalt, dar asta inseamna ca suntem doar unul in preajma celuilalt. Ca sa fim impreuna inseamna sa fim concentrati asupra a ceea ce se intâmpla la nivel afectiv, sa avem dorinta comuna sa ne comunicam afectiunea, sa ne placa sa fim impreuna.


Micile cadouri, un gest de iubire


Limbajul al treilea al iubirii – primirea de daruri – inseamna a oferi iubire prin intermediul micilor cadouri sau atentii. Chiar daca acel cadou e o punguta cu nisip din vacanta de vara sau o floare „fiindca azi incepe o noua saptamâna“ ceea ce conteaza este ca acela care primeste poate sti ca partenerul se gândeste la el. Nu valoarea materiala este importanta, ci valoarea sentimentala, darurile fiind simbolul gândurilor de iubire.


Nu banii conteaza, ci faptul ca gândul nu a fost doar in minte, ci a fost exprimat printr-un dar, care este o expresie a iubirii. De când suntem mici oferim mamei o floare, o acadea, un eseu. O mamica a primit odata de la baietelul ei o petala. Zâmbetul si felul in care copilul a oferit acea petala au facut-o pe mama sa declare ca a fost cel mai frumos gest de iubire pe care l-a trait vreodata. Din copilarie simtim nevoia sa oferim, iar aceasta este o dovada ca darurile sunt un gest fundamental de iubire.


Daca principalul limbaj al iubirii partenerului consta in primirea de daruri, puteti deveni un adevarat expert in a le oferi. De fapt, este unul dintre cele mai simple limbaje, deci este usor de invatat.


Daruieste-te pe tine!


Exista alt dar, care nu este palpabil, dar care are o valoare neasemuita – darul prezentei sau daruirea sinelui. Sa fii acolo când partenerul are nevoie de tine este extrem de important pentru persoana al carui principal limbaj de iubire este primirea de daruri. O pacienta imi spunea ca sotul ei iubeste mai mult serviciul decât pe ea. Asta pentru ca in ziua in care nascuse, sotul preferase sa termine intâlnirea la care participa – era in alt oras – si sa ajunga dupa aceea la maternitate. Nasterea era un moment important in viata ei. Dorea atât de mult sa-l petreaca impreuna, cum este si firesc.


Prezenta fizica in momentele de criza ale partenerului, dar si in momentele de bucurie traite de acesta inseamna, de asemenea, a-ti arata iubirea in cadrul relatiei de cuplu. Stiind cum sa folosim aceste limbaje ale iubirii putem rezolva astfel principala problema a cuplurilor contemporane: modul in care partenerii isi exprima si percep afectiunea.


Material realizat in colaborare cu Gina Chiriac, psihoterapeut la Centrul de Sanatate „Sf. Grigorie Decapolitul“, din Craiova, situat in incinta Liceului de Chimie, telefon: 0744545352

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS