Cu ocazia zilei de 8 Martie, 20 de copii de gradinita au cântat si recitat ieri bunicutelor nostalgice aflate in Caminul de batrâni din Craiova. Pentru doamnele cu inima mai zburdalnica insa… au ciripit curtezanii. Vorbe dulci de amor si promisiuni dantelate pentru ziua in care, inainte de vârsta ori betesug, toate sunt FEMEI!
O ceata de prichindei au navalit ieri in Caminul de batrâni din Craiova. Insotiti de educatoare, cei 20 de copii de la Gradinitele nr. 3, respectiv 23 au dezmortit pentru câteva ore inimile anchilozate de ani si tristete. Spectacolul – intitulat sugestiv „Din suflet de copil primeste o urare!“ – a cuprins cântece si poezii dedicate tuturor mamelor si bunicilor institutionalizate, cele mai multe lipsite de bucuria de a primi un dar cu ocazia acestei zile deosebite.
„Cuvânt atât de simplu si firesc – mama – imbraca in el greutatea unei iubiri infinite, asemenea universului… Mama o gasesi mereu acolo unde un copil plânge, un ram se indoaie, o pasare invata sa zboare sau unde un cântec mai alina o rana… Mama nu are vârsta. Incepe dintr-un punct si se termina intr-o infinitate. Incepe din nimic si se sfârseste in eternitate… Om sau zeitate, mama ramâne de-a pururi temelia de la care se construieste picatura ce-ti astâmpara setea, stâlpul de sprijin când te prabuseste vreun cutremur sau vreo furtuna… Mama ramâne de-a pururi a ta!…“ Cuvintele rostite din glasurile tinere au incalzit sufletele obosite de ani. O floare, un martisor si un zâmbet curat de copil – au fost cadouri nepretuite pentru zeci de batrâne care au redevenit, pentru câteva clipe, femei, mame, bunici.
Pentru domnite in etate, furouri dantelate
Ceva mai incolo, feriti de privirile curiosilor – mai ales ale prichindeilor – câtiva batrânei isi alinau si ei anii, dupa puteri. O atingere delicata pe pielea smochinita, o gângureala stirba suflata in proteza din ureche. Deloc obositi, deloc melancolici la clinchetul copilasilor veniti in vizita, zburdalnicii caminului de batrâni sarbatoreau cu foc ziua de 8 Martie. Ba inca de pe 7!
Aceleasi de acum câteva luni – ceva mai carunte si poate mai bâlbâite. Dar, in tot cazul, jertfindu-se la fel de inflacarate pe altarul iubirii. Nu in tufele si pe bancutele din curte, ci pitite lânga caloriferul de sub scara, codanele in etate devenite celebre in ziarul nostru isi mângâiau ieri auzul sensibil cu vorbele de amor ale celebrilor lor curtezani. Intre doua soapte, rosind pe sub basmale si masându-si oasele reumatice, „duduile“ cutezau sa-si spuna oful: ce cadouri le-ar râvni inimioara de la iubiteii lor.
„Of… ce sa-mi mai ia, saracul, ca m-a imbracat din cap pâna-n talpi. De toate alea mi-a luat: de la flanela la ciorapi“, cauta gales, prin dioptriile numeroase, Marioara Pirvu catre Gheorghe Stroe. „Pensia nici nu i-a venit, o astept pe 16… Dar daca a pus ceva de-o parte… as vrea tare un batic visiniu! Din asta, grosut, de lânita, sa-mi tie de cald. Si cu tivitura in culori frumoase!“ .
Ceva mai incolo, Ion Veliciu o tinea strâns dupa umeri pe Aurica, iubirea lui de patru ani si mai bine! De cadouri nu si-a lipsit niciodata Ion femeia. Asadar, nici de 8 Martie nu o va dezamagi, punând la bataie tot arsenalul imaginatiei sale de barbat indragostit.
„Pai, de Martisor, ti-am luat iar chilotei cu gaurele. Deh, daca nu vrei tu sa-ti mai schimbi gusturile… Furou ti-am luat, cu dantela de matase, cum ai cerut. Acum, de ziua femeii, ce-ai mai vrea, frumoasa mea?“… „Deh, barbate, sa aranjam o fuga pe-aci, prin spate, pe la tufe…“, i-a susurat, ademenitor, Aurica.
