Daniela si Costinel Radu sunt probabil cei mai saraci copii din Ciocanesti, comuna Diosti. Parasiti de tata de la o vârsta frageda, copiii au fost nevoiti sa accepte adapostul unui strain, prieten al mamei, in casa caruia locuiesc de trei ani. Viata nu le-a devenit insa mai usoara. Mai mult decât atât, dorul de Mos Craciun ii chinuieste de prea multa vreme. Ar vrea sa vina macar o data, chiar si fara daruri.
Au program strict: se trezesc dis-de-dimineata, pe zi ce trece mai nerabdatori. Cu ochii cârpiti de somn, in doi timpi si trei miscari dau gata o cana de ceai de musetel. Cât le pune Nicoleta hainutele in lumina chioara a lumânarii, spun poezia, amândoi deodata. Apoi, tinându-se strâns de mâna, o iau spre scoala in pas saltat. In fiecare zi mai emotionati. Cu ochii cautând in toate partile, pe toate ulitele: daca apare Mosul mai devreme?
A venit doar o data, când erau mici
Nu l-au vazut niciodata pe Mos Craciun. A venit o data, când erau mai mici, nu mai tin minte când. Era noapte, dormeau. Dimineata, când s-au trezit si au vazut portocalele pe masa, mami le-a spus ca Mos Craciun le adusese. Cica intrase tiptil, sa nu-l vada nimeni si le lasase acolo. Si mai spusese mami ca Mosul venea numai la copiii cuminti. Tocmai asa fusesera ei, dar nu se asteptau sa afle batrânul chiar toate secretele lor! Au cotrobait de dimineata pâna seara, in toate cotloanele casei si chiar in spate, la gaini, doar-doar l-or gasi pe Mos. Nu ca ar mai fi vrut ceva. Si Daniela, si Costinel erau foarte multumiti de cadou. Doar ca voiau sa-l vada si ei, sa-i multumesaca pentru cadou, sa-i spuna poeziile pe care le invatasera, sa mai stea de vorba. Pentru ca asa auzisera la gradinita: Mos Craciun e prietenul cel mai bun al copiilor, lui poti sa-i spui orice si poti sa-i ceri orice – sigur iti va indeplini dorintele!
Mos Craciun a saracit!
Se innoptase de-a binelea când au adormit cu lacrimile innodate in barba. Nu-l gasisera. Degeaba au cautat, au strigat, au rugat-o pe mami sa-l aduca: Mosul parca intrase in pamânt! Si de atunci – nu mai tin minte când, erau mai mici – n-a mai trecut deloc pe la ei. Nici macar noaptea, pe furis, când nu-l vedea nimeni. Au invatat poezii gramada, in fiecare an mai multe. N-au uitat niciodata sa spuna seara, la culcare, „Inger, ingerasul meu“. Au fost cei mai cuminti copii din lume. Cu toate astea, Mosul nu le-a mai adus niciodata cadouri. „Pentru ca nu mai are bani, pentru ca e sarac“, le spunea mami de fiecare data, sa-i faca sa taca. Costinel si Daniela se linisteau chitic, intr-un ungher al camerei, framântând intre lacrimi cuvintele mamei: daca a saracit, de ce la alti copii se duce cu cadouri?
Mai saraci decât Mosul
Nu si-au dorit niciodata nu stiu ce bogatii. Si sunt saraci, poate chiar cei mai saraci copii de la Scoala din Ciocanesti. In Diosti, unde au stat inainte si unde s-au nascut, de fapt, erau ca niste cersetori. Abia daca aveau ce sa manânce. Casa era asa mica si prapadita – era a bunicii, foarte veche si batrâna ca si bunica! – ca tot timpul se temeau sa nu cada pe ei. Bani sa o repare nu aveau de unde sa ia: mama nu lucra, iar de la tata nici gând sa primeasca. Nici macar nu stiau cum arata. Aflasera doar ca i-a parasit când erau ei foarte mici. Sa le aduca si el câte ceva, ii lamurise mami, nu erau sanse. Nu aveau decât sa se descurce cum pot. Atunci s-au mutat in Ciocanesti, la unchiu’ Marin. Avea o casa la fel de amarâta ca a lor, dar macar era cineva care sa aiba grija de ei. Pentru ca unchiu’ le spusese ca o iubeste pe mami si ca, daca sunt cuminti si se duc la scoala, o sa ii infieze. Si atunci vor avea si ei cui sa spuna „tata“. Au fost de acord, fireste. Daca o iubea pe mami, sigur avea sa le fie bine acolo!
Dar nici la Ciocanesti nu a dat vreun noroc peste ei. Unchiu’ – care intre timp le-a devenit tata – nu lucreaza nici acum. Degeaba a tot cautat serviciu prin sat si chiar in comunele din jur, nimeni nu avea nevoie de el. Doar mami mai câstiga câte ceva, când se duce cu ziua la sapat, cules, treburi la care o cheama oamenii când si când. Abia daca se cunoaste insa: sunt la fel de saraci ca si inainte. Acum, de când a venit frigul si nimeni nu mai da de lucru prin sat, e mai rau ca oricând. Iar din septembrie, nici macar nu mai iau doua alocatii. Numai Costinel a primit cec de la scoala. Danielei i-au zis ca e prea mica, nu a facut inca sapte ani. O sa-i dea la anul, când trece in clasa a doua.
O masina si o papusa sau macar niste portocale
Sunt saraci, stiu ei bine, dar nu de-asta il asteapta pe Mos Craciun. Mami i-a invatat sa nu râvneasca averi. Sa fie bine crescuti! O jucarie, acolo, niste bomboane. De pilda, acum i-au spus Mosului – noaptea, când nu-i auzea decât el – ce-si doresc cel mai mult si mai mult. Costinel i-a cerut o masina de politie cu telecomanda, Daniela o papusa mare care sa cânte si sa inchida ochii, asa cum a vazut la Miruna, colega ei de clasa. Atât. Dar daca se gândesc mai bine, ar putea sa se multumeasca si cu niste portocale. Ca atunci când erau mici. Numai sa vina! Au fost cuminti si anul acesta. Si au invatat poezii noi, pe care le repeta in fiecare zi, sa nu cumva sa se incurce când le-or spune Mosului.
