9.8 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEducatiePricopie: Fondul clasei gestionat de şcoală este ilegal

Pricopie: Fondul clasei gestionat de şcoală este ilegal

Fondul clasei poate exista doar ca iniţiativă a părinţilor şi este ilegal dacă este gestionat de şcoală, prin învăţătoare, profesori sau director, a declarat, aseară, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, informează Mediafax. Ministrul a făcut aceste precizări la TVR, în contextul anchetei declanşate în cazul învăţătoarei de la Şcoala nr. 10 din Bucureşti care este acuzată că cerea cadouri de la părinţii elevilor.

Pricopie a mai spus că el, în calitate de părinte, nu a contribuit cu bani la şcoală, dar au fost organizate activităţi cum ar fi curăţenia în clasă, iniţiate şi gestionate financiar de părinţi. Ministrul Educaţiei a adăugat că fondul clasei cerut şi gestionat de reprezentanţi ai şcolii poate avea chiar şi încadrare penală.

Întrebat de ce nu sunt suspendaţi de la catedră profesorii cercetaţi sau chiar condamnaţi, Remus Pricopie a explicat că, pentru acest demers, sunt necesari „mai mulţi paşi”, în conformitate cu Codul Muncii. Legat de această problemă, ministrul Educaţiei a anunţat, cu acelaşi prilej, că instituţia pe care o conduce va solicita modificări la Codul Muncii, a căror adoptare ţine însă de Parlament.

Pricopie a mai anunţat că rezultatele anchetelor făcute de Inspectoratul Şcolar al Capitalei şi de Şcoala 10 în cazul învăţătoarei Dana Blându de la această unitate de învăţământ vor fi cunoscute joi şi, respectiv, vineri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS