14.8 C
Craiova
duminică, 19 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalÎncepe nebunia în trafic

Începe nebunia în trafic

Poliţiştii locali vor asigura zilnic buna desfăşurare a circulaţiei după închiderea centrului
şi vor putea da amenzi pentru încălcarea Codului Rutier

De astăzi, odată cu începerea lucrărilor la pasajul suprateran din centrul Craiovei, traficul din oraş se anunţă o adevărată aventură pentru şoferi. Circulaţia va fi închisă între strada Filantropia şi Universitate timp de 14 luni, iar maşinile vor circula pe rutele ocolitoare stabilite de primărie. „Fluturaşii“ cu rol informativ distribuiţi de săptămâna trecută prin tot oraşul nu au stârnit însă prea mult curiozitatea şoferilor, aceştia fiind convinşi că se vor descurca oricum, „pentru că te împinge traficul“.
Nouă din zece participanţi la trafic interpelaţi aveau în maşină comunicatul editat de primărie, dar nici unul nu i-a dat prea multă importanţă. „Oricum, la noi era nebunie prin centru, aşa că nu-mi fac probleme acum. Ne orientăm cumva, dar e clar că va fi dezastru. Problema mare este că nu se poate circula pe unele străzi din cauza maşinilor parcate pe lângă bordură“, a spus Romi Gavrilescu, taximetrist.
„Mereu au fost probleme cu centrul în Craiova. Ca şoferi, ne descurcăm, până la urmă, mai vorbim între noi, mai suntem şi dirijaţi. Dar va fi nebunie mare“, este de părere Florea Voicu, pensionar. „Ne orientăm la faţa locului, te împinge şi traficul, dar va fi foarte greu de circulat. Ar trebui să dispară şi toate maşinile parcate pe lângă borduri, altfel nu ai nici o şansă“, susţine şi Maximilian Troacă.

Parcarea, interzisă
pe străzile înguste 

Pe toată durata lucrărilor la pasaj, echipaje ale Poliţiei Locale vor încerca să asigure fluenţa traficului. Directorul Poliţiei Locale Craiova, Octavian Mateescu, a precizat că vor exista 50 de agenţi pe tură, care „vor forma echipe în toate intersecţiile din zona centrului şi pe străzile adiacente, pentru a dirija traficul“. Per total, aproape 80 de poliţişti locali vor fi implicaţi zilnic în această acţiune de dirijare a traficului din zona centrală.
Misiunea lor nu se va opri însă aici, ei urmând să se ocupe de buna desfăşurare a circulaţiei şi pe străzile înguste, cum ar fi Constantin Brâncuşi, Filantropia, Principatele Unite, Ştefan cel Mare şi Romul, care vor deveni în acest timp artere cu trafic intens.
„Vom posta echipaje care vor avea datoria să împiedice parcarea maşinilor pe străzile înguste, pentru că ne va fi mai uşor să prevenim decât să trecem la ridicări. Am pierde foarte mult timp, iar traficul ar avea de suferit. Însă, dacă va fi cazul, vom recurge şi la astfel de măsuri şi nu vom ezita să-i amendăm pe cei care încalcă regulile impuse“, a mai spus Octavian Mateescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

25 COMENTARII