Costinel e un băiat însemnat. Un reşou încins, câteva haine sintetice încălzite şi un foc nesocotit i-au lăsat urme pe aproape tot corpul: pielea i s-a îngroşat, cicatrice mari i-au rămas pe piept, pe spate, pe braţe, pe picioare. Trei luni a stat în spital, cu arsuri de gradele III şi IV. A fost însă puternic şi a ales viaţa, când mulţi nu-i mai dădeau nici o şansă.
Aşezat în faţa mesei rotunde, mari, Costi mănâncă din farfuria cu cartofi prăjiţi şi din ficăţeii pregătiţi de mama sa. Are ochii mari, precum cicoarea, clari şi umbriţi de gene dese. Zâmbeşte când îi vorbeşti şi aşteaptă să termine de mestecat ca să spună ceva la rândul lui. „Se-mprieteneşte destul de repede, dar nu ştiu ce are azi“, îl descrie Maria, care, de când s-a întâmplat nenorocirea, a rămas lângă el, să-l supravegheze cât poate de mult. „Am fost în infern şi ne-am întors. Trei luni şi jumătate am stat pe scaun, la capul lui, în salon. De pe 25 ianuarie, acum trei ani. Atunci a luat foc. Îl luasem cu mine la serviciu, că n-aveam cu cine să-l las. Făceam cald în încăpere cu un reşou, că era frig. El avea nişte haine sintetice şi voia să le încălzească. Ieşisem câteva minute. Au luat rapid foc“, povesteşte femeia, cu părul albit şi faţa încercănată. „A fost isteţ şi a fugit să dea drumul la duş, altfel… Pe 9 februarie, de ziua lui, eram în spital, aşteptând un semn de viaţă“, continuă ea.
Georgia, iubita din tură
Au urmat zile de coşmar. Maria şi soţul ei nu ştiau cât va rezista organismul copilului la traumele provocate de flăcări. Nimeni nu putea spune. La început, medicii au fost rezervaţi. „Au fost vreo patru oameni care ne-au ajutat enorm lunile alea. Nu ştiu cum am putea să le mulţumim. Costi o iubea pe Georgia – de fapt, o cheamă Geta, da’ noi aşa îi spuneam. Îi aducea lapte mereu şi mă lăsa şi pe mine să mă odihnesc, stătea ea de veghe lângă patul băiatului. Pentru ea se ridica din pat, ca să-l găsească mergând atunci când venea la serviciu. L-a întrebat o dată un asistent dacă are vreo prietenă şi el i-a răspuns prompt: «Pe Georgia, intră acum în tur㻓, povesteşte Maria. Râde. Râde şi Costi, deşi nu scoate nici un cuvânt. Zâmbeşte şi se uită la noi. „Aveam un medic care era născut în aceeaşi zi cu Costi. A venit pe 9 februarie şi l-a felicitat. Ce drag şi ce mândru a fost ăsta micu’ atunci!“, adaugă ea.
„A fost puternic!“
A făcut patru operaţii la Craiova. Şi alte patru la Bucureşti, unde a ajuns mai târziu. Dar cicatricele mari, urâte, sunt încă prezente. „Are pielea de sub braţ cusută. Cu cât trece timpul, cu atât i se lasă umărul. Mâinile nu şi le poate duce la spate prea mult. Noaptea se trezeşte şi începe să se scarpine. Ziua n-are probleme, doar noaptea se-ntâmplă aşa. I se face cald şi trebuie să deschid geamurile. La ger, i se învineţesc toate urmele lăsate de arsuri, se fac urâte de tot. La soare n-are voie să stea, nu-i face bine“, mai zice Maria. „A fost puternic copilul meu. A rezistat el la atâtea! El m-a-ntărit şi pe mine“, continuă. Îşi aminteşte ceva şi râde: „În spital, şi-a scos dinţişorii singur. Le cerea asistentelor un cleşte, că zicea că nu poate să se ducă la stomatolog“.
Încă nu ştie
Costinel se ridică de la masă şi se uită pe geam. E soare. Ar ieşi să se plimbe cu bicicleta. Îi place la nebunie să dea ture, să pună frâne, să întoarcă brusc. Undeva, aproape de intrare, a făcut singur un adăpost, o căsuţă din lemne, să intre pisicile când plouă. Uneori, se amuză pe seama părinţilor, întinzându-le mici capcane prin curte: „Îmi place să sap gropi. Mi se pare amuzant. Pun frunze, fac capcane şi pică mami, tati…“, zâmbeşte timid. „Câteodată îmi spune că ar vrea să fie patron, să ia toţi câinii şi bătrânii de pe stradă să le dea adăpost. Altă dată zice că ar vrea să se facă doctor, să nu mai sufere nici un copil ars“, adaugă Maria. „Pastor“, spune şi Costi. Îl întreb de ce. Stă câteva clipe şi se gândeşte. Apoi zâmbeşte cu seninătate, ca de o întrebare deplasată: „Încă nu ştiu“.
De ziua lui
Costi a venit târziu pe lume în viaţa Mariei. Femeia împlinise deja 40 de ani. „Am stat şase luni internată în spital cu sarcina, l-am adus pe lume prin cezariană“, povesteşte ea. Dar îi e drag ca lumina ochilor. „E un puternic şi un isteţ“, adaugă.
Costinel a împlinit luni zece ani. Uneori, îi spune mamei sale că şi-ar dori să se facă bine. Fundaţia Gazeta de Sud a oferit deja Mariei o parte din banii necesari unei operaţii la Timişoara. Cei care vor să-l ajute pe Costinel o pot face donând în contul fundaţiei noastre, deschis la Banca Unicredit Ţiriac, sucursala Craiova, cont RON: RO74 BACX 0000 0030 2887 2000 şi Cont EURO: RO47 BACX 0000 0030 2887 2001. Cei care vor mai multe informaţii o pot suna pe Maria Belcea, mama lui Costinel, la numărul 0727.259.214.
