37 de tone de conserve din carne de porc produse de o societate din Caracal au fost puse sub sechestru de inspectorii sanitar-veterinari din judeţul Olt. Întreaga cantitate de conserve este suspectată că ar conţine carne contaminată cu dioxină, provenită din Irlanda.
Mai bine de trei tone de conserve, din acelaşi lot, au fost deja distribuite în magazine din 25 de judeţe ale ţării. Dintre acestea, aproximativ două tone au fost retrase de la comercializare, iar restul au fost deja consumate. Reprezentanţii DSVSA ţin să îi liniştească pe cei care au consumat conservele de porc produse de societatea olteană. Concentraţia de dioxină este, cel mai probabil, sub limita admisă de directivele europene în domeniu. Potrivit reprezentanţilor DSVSA, firma din Caracal producătoare de conserve a achiziţionat recent 21 de tone de carne de porc din Germania. Cel puţin aşa se arăta în documentele care însoţeau marfa. Printre acestea se pare că a fost şi o tonă de carne care provenea din Irlanda şi despre provenienţa căreia fabrica de conserve olteană nu ştia nimic. Având în vedere însă cantitatea destul de mică de carne din Irlanda folosită pentru conserve, riscul de îmbolnăvire a consumatorilor nu există, spun specialiştii. Conservele vor rămâne totuşi sub sechestru până după Anul Nou, când vor fi trimise la analiză. „Deşi noi apreciem că pentru întreaga cantitate de carne concentraţia de dioxină va fi sub limita admisă, trebuie să efectuăm analize de laborator care să confirme acest lucru“, a mai spus Gheorghiu.
În urmă cu mai puţin de două săptămâni, alt lot de carne suspectată că ar conţine dioxină a fost descoperit la o fabrică din Potcoava. În urma analizelor de laborator, inspectorii sanitar-veterinari au decis să o distrugă.