16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEducatieVal de cereri pentru programul „Școală după Școală“

Val de cereri pentru programul „Școală după Școală“

Numărul școlilor care solicită programul „Școală după Școală“ crește de la o zi la alta

O masă caldă la prânz, dar și cadre didactice care se ocupă de activități de recreere, de îndrumare pentru realizarea temelor, precum și de cursuri suplimentare de dans, desen, limbi străine sau chiar de activități remediale la anumite discipline la care elevii întâmpină dificultăți. Aceasta este rețeta programului „Școală după Școală“, la care aderă din ce în ce mai mulți părinți. Solicitările au început să apară și pentru gimnaziu. În mediul rural, programul se extinde în unitățile școlare, fiind susținut însă cu finanțare prin programe europene.

În județul Dolj, încă din vacanța de vară au fost 16 unități școlare care au solicitat și au primit aviz pentru derularea programului „Școală după Școală“. Inspectorii școlari spun însă că zilnic primesc solicitări de la unitățile de învățământ din Craiova și județ care au scris proiecte europene pentru a implementa programul. „În prezent, în Craiova am primit solicitări pentru derularea programului «Școală după Școală» de la Școala gimnazială «Traian», Școala gimnazială «Gheorghe Țițeica», Liceul «Matei Basarab», Școala gimnazială «Lascăr Catargiu», Școala gimnazială «Elena Farago» , Școala gimnazială «Ion Țuculescu», Școala gimnazială «Nicolae Romanescu» și Colegiul Național «Ștefan Velovan». Programele la aceste școli au fost avizate sau sunt în curs de avizare. În general, cererile sunt pentru clasele primare, dar au apărut și pentru gimnaziu și pentru învățământul preșcolar. De asemenea, în județ sunt 28 de unități școlare care au făcut solicitări. Și zilnic se depun noi solicitări. Unele școli au depus cereri de avizare a acestui program, fiind finanțate de asociațiile de părinți, altele au proiecte POCU prin care asigură masa copiilor, asigură plata cadrelor didactice care desfășoară activități, dar le oferă și diverse produse, cum ar fi rechizite sau haine“, a precizat Irina Petre, inspector școlar pentru învățământ primar. Una dintre unitățile școlare din Craiova care are solicitări și pentru gimnaziu este Școala gimnazială „Nicolae Romanescu“ din Craiova.
„Sunt părinți care și-au exprimat dorința de a implementa acest program și la gimnaziu. Intenția pentru elevii de gimnaziu este ca la programul «Școală după Școală» să includem activități de dezvoltare personală, activități care să îi intereseze pe elevi. Nu ne dorim să fie doar un program de realizat temele, ci și un program de activități practice și de socializare. Sunt sigur că odată ce va fi implementat, numărul solicitărilor va crește“, a precizat Tudor Tudorache, managerul Școlii gimnaziale „Nicolae Romanescu“ din Craiova. La această unitate școlară, Programul „Școală după Școală“ a început anul trecut la învățământul primar și în acest an sunt foarte multe cereri. „La învățământul primar sunt foarte multe cereri ale părinților care au optat pentru programul «Școală după Școală». Activitățile derulate sunt variate. La solicitarea părinților, anul trecut, de exemplu, au fost și cursuri de dans, de desen, ateliere, dar și cursuri de limba engleză. Și anul acesta activitățile se vor face în funcție de ceea ce vor părinții“, a mai precizat managerul unității școlare. Costurile sunt suportate integral de familii. Pentru anul școlar în curs, costurile sunt estimate la 450 de lei, bani din care 300 de lei să fie pentru materiale și derularea activităților și alți 150 de lei pentru masă. În general, la unitățile școlare din Craiova, costurile sunt suportate de părinți și ajung până la 500 de lei pe lună de copil.

În mediul rural, „Școală după Școală“ și la gimnaziu, și la preșcolar

Programul „Școală după Școală“ este și în mediul rural. De exemplu, la Liceul „Adrian Păunescu“ din Bârca acest program „Școală după Școală“ există chiar și la gimnaziu. „Am început acest program din anul școlar trecut din luna martie, pentru că este finanțat printr-un proiect POCU. Și a fost atât la învățământul primar, cât și la învățământul gimnazial. Și anul acesta programul a început din 11 septembrie și se va derula până la sfârșitul anului școlar. Sunt 84 de elevi de la clasele primare și 88 de elevi de la gimnaziu. La învățământul primar, în intervalul orar 12.00 – 13.00 se servește masa și se fac activități recreative, iar de la 13.00 la 15.00, copiii fac activități de recuperare pentru cei care nu știu să rezolve temele la limba română și la matematică. De asemenea, la gimnaziu programul «Școală după Școală» se desfășoară de la 10.00 la 13.00 și apoi elevii merg la cursuri“, a precizat Dumitru Petre, managerul Liceului „Adrian Păunescu“ din Bârca. În mediul rural, pentru programul „Școală după Școală“ sunt solicitări și pentru grădinițe. „La grădinițe, programul «Școală după Școală» se implementează la unitățile școlare care au program normal. Am primit cereri pentru acest program de la unitățile de învățământ preșcolar din Rast, Seaca de Pădure, Cernătești, Rojiște. Programul este finanțat prin proiecte POCU“, a precizat inspectorul școlar Irina Petre. Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Dolj spun că pentru avizarea programului „Școală după Școală“ trebuie să îndeplinească mai multe condiții. „Pentru avizare, unitățile școlare trebuie să depună un dosar care să cuprindă prezentarea școlii, grupul-țintă, oferta de pachete educaționale, orarul și modalități de modernizare și evaluare și chestionare aplicate părinților“, a mai precizat inspectorul școlar Irina Petre.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS