Inspectorul general Lavinia Craioveanu: „Rezultatul la evaluare nu este mulțumitor“

Inspectorul școlar general Lavinia Craioveanu a anunțat directorii unităților școlare că se vor lua măsuri în urma rezultatelor slabe la evaluarea națională
Inspectorul școlar general Lavinia Craioveanu a anunțat directorii unităților școlare că se vor lua măsuri în urma rezultatelor slabe la evaluarea națională

La Inspectoratul Școlar Județean Dolj a avut loc ieri prima ședință cu directorii de unități școlare, în care au fost analizate rezultatele examenelor naționale. Inspectorul general Lavinia Craioveanu a anunțat managerii școlilor că rezultatul la evaluarea națională nu este mulțumitor și că se va aplica un prim plan de măsuri. Sunt vizate în special unitățile din mediul rural.

Procentul de promovabilitate la evaluarea națională în județul Dolj este de 69,03%. Din cei 4.383 de elevi prezenți, 1.300 de elevi nu au obținut note peste 5. La nivel național, după acest rezultat, Doljul se clasează pe locul 31. Inspectorul școlar general Lavinia Craioveanu a precizat însă că în învățământul gimnazial trebuie luate măsuri imediat ce cadrele didactice se vor întoarce la școală. „Pentru Evaluarea Națională avem foarte mult de lucru. Vom analiza evoluția fiecărei școli față de anii anteriori. Nu este deloc mulțumitor rezultatul pe care l-am obținut, așa încât din prima lună a noului an școlar vom întreprinde niște măsuri foarte clare ca să ne atingem obiectivul, astfel încât să nu mai avem foarte mulți elevi care la finalul clasei a VIII-a nu pot să obțină minimum 5 la un examen de limba română sau de matematică. Sunt hibe evident mai mari în mediul rural. O să începem cu pregătire suplimentară și cu inspecții în ceea ce privește disciplinele de evaluare națională, adică la română și matematică, și din clase mult mai mici, chiar din clasele a V-a și a VI-a, pentru că nu cred că este suficient ca în clasa a VIII-a să intensificăm pregătirea și în celelalte să lăsăm lucrurile mai ușor“, a precizat inspectorul școlar general Lavinia Craioveanu. În prima etapă, conducerea ISJ Dolj a anunțat că nu se urmărește aplicarea unor sancțiuni. „Împreună cu directorii și profesorii vom face o analiză la nivelul școlii și apoi o să găsim soluții pentru a crește numărul mediilor de 5. Sancțiuni nu se prevăd deocamdată. Nu ne interesează neapărat să găsim vinovați, ne interesează să găsim soluții la problemele din sistem“, a mai spus inspectorul general.

La bacalaureat s-a menținut creșterea

În ceea ce privește bacalaureatul, conducerea ISJ Dolj spune că s-a menținut trendul crescător al procentului de promovabilitate, anul acesta 66,54% din absolvenții de liceu reușind să obțină medie peste 6. „În ceea ce privește examenul de bacalaureat, rezultatele sunt bune. Progresul este vizibil. În ultimii patru ani, am crescut continuu în ceea ce privește procentul de promovabilitate. Anul acesta, față de anul trecut, avem o creștere de patru procente, ceea ce este un lucru foarte bun. Se va merge în continuare pe intensificarea pregătirii elevilor. Vom simula, în continuare, examenul încă de la clasa a XI-a. Vom continua parteneriatul cu Universitatea din Craiova, așa încât elevii să poată beneficia de pregătire și la învățământul superior. Se va urmări creșterea procentului la fiecare unitate“, a precizat inspectorul școlar general. În ceea ce privește unitățile școlare cu procent de promovabilitate sub 20%, conducerea ISJ Dolj a anunțat monitorizarea orelor de pregătire suplimentară. Unitățile cu astfel de situație sunt Colegiul Tehnologic de Industrie Alimentară Craiova – 11,54%, Liceul Tehnologic „Ștefan Anghel“ Băilești – 14,29% și Liceul Tehnologic Auto Craiova – 16,67%.


Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de vineri, 22 iulie 2016

Actualitate

» Oficial CE: UE nu va negocia nici măcar informal cu Marea Britanie
» Pregătiri pentru noul an şcolar
» Premierul Cioloș îndeamnă românii să doneze bani prin SMS pentru achiziția “Cumințeniei Pământului”
» Concurenţă la educatori, posturi fără candidaţi la muzică
» În război cu Termoficarea
» Din nou cozi la paşapoarte
» Aproximativ 3.000 de imigranţi s-au înecat în Mediterană în 2016
» Duminică are loc a doua extragere pentru selecția celor 100 de câștigători la Loteria bonurilor fiscale emise în luna mai
» Gregorian Bivolaru a fost adus în România
» Sorin Ovidiu Vîntu a fost ridicat de polițiști și va fi dus la Penitenciarul Rahova
» Recomandări ale poliţiei pentru şoferii care pleacă în vacanţă în acest weekend
» Vremea va fi călduroasă în majoritatea zonelor ţării, în acest sfârşit de săptămână
» România trimisă în fața Curții de Justiție a UE pentru netranspunerea normelor privind instituirea spaţiului feroviar unic
» Adrian Ciocîrlan și Romeo Bizadea – noi adjuncți la SRI
» Craiova: Polițiștii rutieri în acțiune
» Avocatul Poporului s-a sesizat în cazul suspiciunilor de trafic de copii în orfelinate
» Crinuța Dumitrean și Horia Simu, trimiși în judecată în dosarul ANRP 5
» Petromservice: Sorin Ovidiu Vîntu, condamnat definitiv la 6 ani și 2 luni închisoare
» Ministerul Agriculturii pregătește un ajutor financiar pentru apicultori
» Cursele aeriene care fac legătura între Rusia şi Turcia au fost reluate
» Alocuțiunea Președintelui României susținută în cadrul dezbaterii “Dialog asupra Politicilor de Sănătate și Mediu în România”
» Polițiștii craioveni în mijlocul cetățenilor
» Oameni de știință din Brazilia au găsit urme ale virusului Zika la țânțari comuni
» Recuzată de patru ori de DNA, Viorica Costiniu va judeca procesul lui Adrian Duicu
» Cinci suspecți puși sub acuzare și arestați după atentatul de la Nisa
» Restricţii de circulaţie pe mai multe drumuri din ţară
» DNA: Nicolae Păun și complicii săi au creat un sistem de fraudare în scopul propriei îmbogățiri
» Copii români victime ale traficului cu ființe umane: Părinții își dau copiii cămătarilor dacă nu pot să-și plătească datoriile
» Legea care permite renovarea clădirilor istorice aflate în proprietate privată a fost promulgată

Publireportaj

» Efecte 3D spectaculoase în noul film “Ghostbusters” la Inspire Cinema Craiova

Local

» Opt sportivi de la Craiova Cycling Team participă la Cupa Max din Lugoj
» Totu-i vechi la Baia Nouă

Dolj

» Dolj: Tir răsturnat la Secui
» Dolj: La volan cu permisul “măsluit”
» Craiova: Minore cercetate penal pentru tâlhărie
» Urmărit internaţional pentru proxenetism, depistat de către polițiștii doljeni
» Primăria bate câmpii despre Water Park şi „Romanescu“
» Cum se pierde o treime din căldura craiovenilor

Gorj

» Gorj: Încep Zilele oraşului Turceni
» Încep Zilele oraşului Turceni
» Gorj: Școala Internațională pentru Artă „Reflecții ale moștenirii culturale în arta lui Constantin Brâncuși”

Vâlcea

» Vâlcea: Acţiune pentru combaterea delictelor silvice
» Vâlcea: Acţiune informativ-preventivă în rândul bicicliştilor, conducătorilor de mopede şi motociclete
» Vâlcea: Acţiune informativ-preventivă în rândul bicicliştilor, conducătorilor de mopede şi motociclete
» Trei posturi vacante de execuţie la IPJ Vâlcea

Sport

» Fotbal / Pandurii Târgu Jiu – CS Universitatea Craiova, scor 2-1, în Liga I
» Fotbal / CSMS Iași a ratat calificarea în turul 3 preliminar al Ligii Europa
» Lupte (f): Craioveanca Ştefania Priceputu, medaliată cu bronz la Europenele de cadeţi
» Pandurii Târgu Jiu și-a prezentat achizițiile

Magazin

» De 400 de ani creşte singur în mijlocul deşertului

Top