Începutul de noiembrie al întunecatului an 1916. Pe şoseaua Craiova – Slatina, se retrage în marş forţat Divizia 1/17 infanterie, formată din resturile Diviziilor 1 şi 17, care au avut pierderi grele în bătălia de la Jiu. E urmărită îndeaproape de unităţi invadatoare germane, care au ocupat Craiova. Marşul ei e stânjenit de tunuri de hărţuială ale artileriei vrăjmaşe, ale cărei poziţii au fost identificate la liziera de vest a pădurii Pârşani. Trimis în recunoaştere în dimineaţa zilei de 10 noiembrie, locotenentul Mora Emil îşi îndeplineşte misiunea şi, revenind fulgerător, raportează colonelului Călinescu că la liziera pădurii Pârşani se află amplasată o baterie inamică de artilerie. Colonelul transmite ajutorului de comandant, maiorul Odobescu, ordinul ca un escadron să şarjeze bateria inamică. Aflând ordinul, căpitanul Alexandru Filitti duce mâna la chipiu şi raportează: „Domnule maior, escadronul 3 este gata!“.
În noaptea de 9 spre 10 noiembrie, escadronul cantonase în satul Lăcriţa Mică, în „cantonament de alarmă“ – cu caii înşeuaţi şi ostaşii cu armele la căpătâi.
Este ora 9.00. Efectivul escadronului e de 120 de săbii. „Escadron, ascultă comanda!“, ordonă căpitanul. Călăreţii freamătă, transmit şi cailor încordarea clipei şi se rânduiesc. Lângă căpitan se aşază sergentul Donici. Cei doi ofiţeri, Emil Mora şi Iulius Roşca, sunt la comanda a două plutoane. Cei doi sunt voluntari, Mora fiind ofiţer cu aprovizionarea regimentului, iar Roşca, adjutantul colonelului Călinescu. Ţin locul ofiţerilor titulari care au fost trimişi în misiuni de recunoaştere şi încă nu au revenit. Mora şi Roşca au ţinut din toată inima să nu lipsească de la această luptă înălţătoare şi s-au prezentat la comandantul de escadron, cerând să-i însoţească.
Se aude comanda căpitanului:
– Pentru atac, sabia afară, marş!
În câteva secunde, un „Ura!“ răsunător răzbate din piepturi. Pintenii se înfig adânc, caii zvâcnesc înainte ca azvârliţi de o forţă cumplită şi uraganul Cavaleriei se dezlănţuie… Înspăimântaţi de ce văd în faţă, servanţii bateriei de artilerie inamică îşi retrag în grabă tunurile în vale, căutând adăpost peste şosea. Trei mitraliere inamice, care nu fuseseră descoperite de locotenentul Mora în timpul recunoaşterii – fiind bine camuflate în nişte şure -, îi încadrează pe călăreţi cu foc turbat şi lovesc în plin.
Şarja continuă… Căpitanul Filitti îl vede căzând pe sergentul Donici… Este lovit de un snop de gloanţe şi locotenentul Roşca. La fel şi căptanul, care continuă totuşi să galopeze… Până când o grenadă explodează, sfârtecându-i calul… Se prăvălesc amândoi. Căpitanul întoarce capul şi priveşte: un singur cal, gemând înnebunit fără călăreţ… Câmpul este plin de morţi şi răniţi… Escadronul 3 nu mai există. Dar bateria inamică fusese scoasă din poziţie!
Doar 18 soldaţi au mai fost recuperaţi atunci. Jertfa escadronului 3 din Regimentul 9 Rovine a făcut posibil ca Divizia 1/17 infanterie să-şi continue marşul în acel întunecat noiembrie al lui 1916!
Col. (r) Cavalerie Bujor Iovănel
