Robert De Niro divorţează după 21 de ani de căsnicie

Foto: Hepta


Actorul american Robert De Niro şi soţia sa, actriţa şi cântăreaţa Grace Hightower, divorţează după 21 de ani de căsnicie, a anunţat publicaţia People, citând surse anonime, potrivit Mediafax.

Robert De Niro, în vârstă de 75 de ani, şi Grace Hightower, în vârstă de 63 de ani, s-au separat de mai mult timp, potrivit The Hollywood Reporter, People şi TMZ.com.

Starul filmului “Taurul furios/ Raging Bull” şi Hightower s-au căsătorit în 1997 şi au împreună doi copii. Acesta a fost cel de-al doilea mariaj al actorului american, care este cunoscut pentru discreţia privind viaţa personală. Nu acelaşi lucru se întâmplă în viaţa sa publică, De Niro fiind cunoscut ca un critic acerb al preşedintelui american Donald Trump. De altfel, în luna octombrie, un pachet cu un dispozitiv explozibil a fost trimis la unul dintre restaurantele actorului, situat în New York. Între timp, un bărbat din Florida a fost arestat în acest caz, iar el urmează să fie judecat.


Actorul, regizorul şi producătorul Robert De Niro este considerat unul dintre cei mai talentaţi şi mai influenţi cineaşti din toate timpurile. Dublu câştigător al premiului Oscar, pentru rolurile din “Naşul: Partea II” (1975) şi “Taurul furios/ Raging Bull” (1981), De Niro a făcut multe alte roluri memorabile, mai ales în regia lui Martin Scorsese, în filme precum “Şoferul de taxi/ Taxi Driver” (1976), “Băieţi buni/ Goodfellas” (1990), “Promontoriul groazei/ Cape Fear” (1991) şi “Casino” (1995). El este, de asemenea, unul dintre fondatorii celebrului Festival Internaţional de Film Tribeca de la New York, înfiinţat în 2002.

 


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 21 noiembrie 2018

Actualitate

» Proclamație de felicitare a României cu ocazia Centenarului Marii Uniri emisă de guvernatorul statului Arizona
» Minutul de aur Black Friday 2018 a stabilit un nou record în materie de plăți online
» Titus Corlăţean a demisionat de la conducerea Comisiei pentru pregătirea Preşedinţiei Consiliului UE
» Lia Olguţa Vasilescu propusă pentru conducerea Ministerului Dezvoltării Regionale
» Semestrul european 2019: recomandări pentru România privind reducerea deficitului structural
» Acţiuni la nivel naţional pentru angajarea persoanelor cu dizabilități

Publireportaj

» Craiova, din nou în frig. Sunt soluții pentru a rezolva problema?

Local

» Chiriașii din „ghetoul“ de la marginea Slatinei au rămas fără gaze în prag de iarnă

Dolj

» Au blocat parcările de la bloc şi poliţia nu are ce să le facă
» Craioveanul deportat din SUA nu iese din puşcărie
» Şoferul care a agresat un poliţist, la judecată
» Top 5 branduri locale de succes, dezvoltate cu capital autohton
» Colegiul Militar „Tudor Vladimirescu“ Craiova schimbă regulile pentru admitere
» Cum s-au adaptat şcolile şi grădiniţele la lipsa căldurii
» (VIDEO) Primarul Craiovei, despre frigul din apartamente: „Culpa primăriei și a Termoficării este zero“
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Caloriferele craiovenilor vor începe să se încălzească pe la 5 după masă
» Craiova: Ucenicii păpușari și poveștile animă, în weekend, scena Teatrului Colibri
» Craiova: Simpozionul Național „Marea Unire și începuturile avangardei românești. Sașa Pană și Mișcarea de la Unu. 90 de ani de la înființarea revistei Unu” la Bibilioteca “Aman”
» (VIDEO) Se închid şantierele de pe străzile Craiovei
» Program INSPIRE Cinema Craiova Mercur în perioada 23 – 29 noiembrie
» Se opresc gazele pe mai multe străzi din Craiova
» Jandarmii doljeni au donat sânge
» Craiova: lansarea volumului „Unirea- măreţia unui timp. Dicţionar de personalități și instituții” la “Aman”
» Craiova: Târgul de Crăciun de anul acesta va fi deschis de Gaşca Zurli
» Craiova: Programul evenimentelor de 1 Decembrie
» Dolj: A furat în Italia şi a fost arestat în comuna Lipovu
» (VIDEO) Primarul Craiovei spune cine este de vină pentru frigul din apartamente
» SJU Craiova apelează la cazanele spitalului pentru căldură

Gorj

» Două suflete cer ajutor să poată pleca din casa care stă să se prăbuşească
» Secţia Medicală din Spitalul Rovinari a intrat în renovare
» Traficul rutier va fi restricţionat pe Calea Bucureşti de Ziua Naţională
» Începe campania de colectare a deşeurilor electrice şi electronice
» Brad de 18 metri pentru Târgu Jiu
» Elevii din clasele 0-VIII vor circula gratuit cu mijloacele de transport în comun
» Gorj: Grupare de trafic de droguri şi substanţe etnobotanice, destructurată de DIICOT
» Gorj: Explozie într-un bloc din Târgu Jiu
» Utilaje de deszăpezire pentru străzile din staţiunea Rânca
» Gorj: Florin Preda Dochinoiu, o nouă expoziţie de pictură intitulată „Scrisori de acasă”

Olt

» Accident pe o stradă din Slatina, șoferul care a lovit un pieton a părăsit locul accidentului

Mehedinţi

» Accident mortal pe centura muncipiului Drobeta Turnu Severin
» Exerciţiu complex de intervenţie în caz de cutremur în municipiul Drobeta Turnu Severin

Vâlcea

» Activităţi preventive ale poliţiştilor în Râmnicu Vâlcea

Sport

» Sava nu se mai „ascunde“
» SCM Craiova şi Măgura Cisnădie şi-au aflat adversarele din grupele Cupei EHF (UPDATE)
» Lovitură de teatru în provocarea anului, Ghiță vs Moroșanu

Sanatate

» Alimente care ne scapă de anemie
» Piperul, condimentul care ne vindecă în sezonul rece

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top