14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDonald Trump şi Kim Jong-un, discuţie tete-a-tete înaintre de summit

Donald Trump şi Kim Jong-un, discuţie tete-a-tete înaintre de summit

Donald Trump şi Kim Jong-un au avut o discuţie tete-a-tete de 40 de minute în oraşul-stat Singapore, potrivit BBC. La începutul întâlnirii istorice dintre dintre preşedintele american şi dictatorul nord-coreean, cei doi şi-au strâns mâinile în faţa hotelului care găzduieşte întrevederea.
“Vom avea o discuție formidabilă”, a spus ulterior Donald Trump. “Nu a fost ușor să ajungem aici”, a completat Kim Jong-un, invocând numeroase “obstacole”.
Insula Sentosa a devenit o fortăreaţă împânzită de forţe de ordine. La eveniment, sunt prezenţi aproape 3.000 de jurnalişti din întreaga lume.
După un an plin de ameninţări şi insulte reciproce, în ultimele luni Statele Unite şi Coreea de Nord s-au arătat dispuse dialogului, renunţând la retorica belicioasă.
Donald Trump doreşte angajamente ferme că regimul de la Phenian va renunţa la controversatul său program nuclear, oferind în schimb garanţii de securitate.
Kim Jong-un pledează pentru relaxarea sancţiunilor economice şi izolării internaţionale.
Rămâne de văzut câte concesii va face fiecare parte de dragul îmbunătăţirii relaţiilor bilaterale.
La discuţia tete-a-tete au fost prezenţi doar translatorii.

La capătul dialogului, președintele american Donald Trump s-a declarat optimist în ceea ce privește viitorul relațiilor bilaterale, relatează CNN.
În schimb, Kim Jong-un a evitat să răspundă dacă regimul său va renunța la activitățile nucleare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS