A doua zi de Rusalii. Obiceiuri, superstiţii şi tradiţii



Rusaliilesau Pogorârea Duhului Sfânt se sărbătoresc două zile la rând. Ortodocşii sărbătoresc şi luni Pogorârea Sfântului Duh peste sfinţii apostoli, cunoscută în popor drept Duminica Mare sau Rusaliile, ocazie cu care se încheie ciclul pascal, început cu Învierea și continuat cu Înălţarea. În unele zone se spune că cine nu respectă sărbătoarea Rusaliilor va fi pedepsit de Iele, care provoacă boala denumită popular “luat din Rusalii”. De asemenea, nu este bine să te cerţi cu cineva în ziua de Rusalii, pentru că vei fi “luat din Rusalii”.

RUSALII. La zece zile dupa Inaltarea lui Hristos, respectiv la 50 de zile de la Invierea Sa, praznuim Rusaliile – Pogorarea Sfantului Duh, cunoscuta si sub denumirea de Cincizecime. Dupa Pogorarea Sfantului Duh, Apostolii au primit puterea de a grai in limbi necunoscute de ei pana atunci.

Se spune că Rusaliile răpesc uneori un tânăr frumos ca să joace cu el, apoi îl eliberează, dar acesta nu trebuie să spună ce a văzut, pentru că altfel ar putea fi pedepsit. În unele sate, oamenii cred că în zilele de Rusalii nu este bine să mergi la câmp, pentru că te prind şi te pedepsesc Ielele. De Rusalii, oamenii nu trebuie să intre în vie sau să meargă în locuri pustii, pentru că s-ar putea întâlni cu spiritele rele.

Duminica Rusaliilor, când este prăznuită Pogorârea Duhului Sfânt, se face prilej pentru aducerea aminte de “limbile ca de foc” care s-au pogorât peste Apostoli. Aceste “limbi” sunt închipuite astăzi de frunzele de nuc sau de tei, care sunt aduse de credincioşi la biserică, spre a fi sfinţite. După slujbă, frunzele se iau acasă şi se aşează la icoane şi la uşi.

În popor se crede că frunzele şi ramurile de tei feresc gospodăriile de fulgere, de grindină şi de duhurile cele rele. Această credinţă populară poate fi întemeiată pe sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, dacă se are în vedere sfinţirea frunzelor cu aghiazmă, ele devenind astfel purtătoare de har.

Îndată după slujbă, în Duminica Pogorârii Duhului Sfânt, preotul şi credincioşii merg pe câmp şi săvârşesc Sfestania, adică sfinţirea mică a apei. Cu aghiazma aceea se stropesc semănăturile câmpului, atât de preot, cât şi de fiecare credincios în parte, scrie Mediafax.

În mitologia populară, “Rusaliile” sunt nişte spirite rele (iele, zâne). Se mai spune despre Rusalii că sunt fiicele lui “Rusalim împărat”, acesta din urmă fiiind o personificare a cetăţii Ierusalim. Ele stau pe pământ vreme de o lună. Nu pot fi văzute de oameni. Pe unde trec ele, apar tot felul de boli şi necazuri. Ele umblă îmbrăcate în alb, dansează în văzduh şi caută locuri neumblate. Locurile unde joacă rămân arse şi neroditoare. Pentru a fi feriţi de ele, oamenii pun în casă pelin şi usturoi. În aceste zile, frunze de pelin se pun în toate băuturile, cu excepţia apei.

Rusaliile sunt o straveche sărbătoare preluată de geto-daci din mitologia romană. La romani, Rosalia, “Sărbătoarea Trandafirilor” era o zi închinată cultului morţilor, în care pentru sufletele celor dispăruţi se aduceau ofrande: alimente şi trandafiri pentru a le îmblânzi. La romani, Rosalia s-a transformat, suferind influenţe ale cultului solar şi ale miturilor autohtone, iar cele nouă zile de Rosalii au fost personificate sub forma unor făpturi daimonice tinere, frumoase, capricioase şi răzbunătoare, citim în revista Cultura.

Acestea sunt personaje feminine (cvasi)malefice care trăiesc în văzduh şi în pădure. Rusalcele sunt sufletele fetelor moarte de tinere. Similar Ielelor, cu care uneori sunt confundate, una dintre calităţile lor principale este dansul deosebit de frumos. Dansează în aer sau pe pamânt, noaptea, aşezate în cerc, dar dacă sunt zărite de un muritor sau dacă, din greşeala cineva calcă pe locul pe care au dansat, acesta se îmbolnaveşte foarte grav de o boala numită, în limbaj popular, “luat de Rusalii”.

RUSALII Ele umblă în cete formate din spirite fără soţ (3-5-7-9). Dacă se întâmplă să fie văzute, sau auzite de cineva, acela nu trebuie să se mişte sau să le vorbească. Pe unde jocă, pământul rămâne ars şi bătătorit, iarba se înegreşte sau încetează să mai crească.

Rusaliile pedepsesc oamenii care fac rele, pe cei care nu le respectă zilele de sărbătoare, care dorm sub pomi sau aduc noaptea apă de la fântană; îi ridică pe sus în vârtejuri, îi pocesc sau sluţesc. Diferite forme de reumatism şi maladii neuro-psihice se numesc “luat de Rusalii” sau “ologit de Rusalii”. De aceste boli se putea scăpa prin descântec de Rusalii, citind din cărţi la mânastire, intrând în Hora Căluşului, sau sărind peste bolovanul pe care Căluşarii îl pun pe pămant.

După ce părăsesc mormintele în Joia Mare şi petrec Paştele cu cei vii, Rusaliile refuză întoarcearea în lăcaşurile lor. Pentru a le determina să plece, li se împart pomeni abundente la Moşii de Vară. La marile lor praznice, (Sfredelul Rusaliilor, Rusalii, prima zi din postul lui Sf. Petru), când aceste spirite ale morţilor deveneau extrem de periculoase, oamenii purtatu usturoi sau pelin la brâu sau intrau în hora Căluşului în ziua de Rusalii.

Remediul magic-ritual împotriva bolilor provocate de rusalce, erau în sudul ţării şi în Moldova,Căluşarii. Tot Căluşarii erau cei care le determinau să plece din lumea celor vii.

“Dansul căluşarilor” este un obicei popular legat tot de Rusalii. Se crede că acest dans ritual poate să vindece relele făcute de Rusalii. Se adună cei mai buni dansatori ai satului şi formează o ceată de 13 căluşari. Timp de o lună, ei se leagă cu jurământ că vor juca “Căluşul”. În acest timp, bolnavii caută să se vindece. Cel bolnav se întinde pe pământ, iar căluşarii încep dansul şi săriturile. La un anumit timp, fiecare căluşar sare peste cel bolnav, iar la sfârşit, celui bolnav i se şopteşte la ureche o urare de sănătate

Cel mai probabil, cuvântul “Rusalii” derivă din cuvântul slav “rusalka”, rusalcele fiind spirite ale apei de genul nimfelor, zânelor, demonilor de apă, care erau sărbătoriţi, pentru a fi îmbunaţi, în prima săptămână a lunii iunie. Această tradiţie păgână, pre-creştină s-a transmis şi romanilor, care au denumit rusalka “dragaică” (drăcoaică, demon). În această săptamână era interzis spălatul, scăldatul, şi în general, îi era interzis unei persoane să se apropie de ape.

Peste această sărbătoare s-a suprapus sărbătoarea pogorârii Sfântului Duh. Denumirea şi sărbătoarea rusaliilor a fost împrumutată şi de către romani. Când Imperiul Roman a devenit creştin în marea majoritate, această sărbătoare (împreună cu multe altele) au fost creştinate în sensul că au primit o semnificaţie creştină, suprapusă vechii sărbători, în timp semnificaţia şi motivele iniţiale fiind date uitării.


Pe langă multitudinea de tradiţii şi obiceiuri, de Rusalii întâlnim şi o serie de superstiţii, dintre acestea câteva mai cunoscute, sunt următoarele:

În zilele de Rusalii nu e bine să mergi la câmp, pentru că Ielele te pot prinde şi pedepsi;

De Rusalii nu se intră în vie, nu se merge în locuri pustii, pe langă păduri sau fântâni fiindcă te poţi întâlni cu spiritele rele;

Cine lucrează în ziua de Rusalii va fi pedepsit de puterea Ielelor, deoarece nu cinsteşte şi preţuieşte cum se cuvine ziua;

De la Rusalii timp de 9 săptămâni nu se vor mai culege ierburi de leac;

În ziua de Rusalii nu e bine să te cerţi cu alţii fiindcă vei fi “luat din Rusalii”, etc.

În ziua de Rusalii, creştinii obişnuiesc să vină la biserica şi să aducă frunze de nuc sau de tei, simboluri ale limbile de foc, că semne ale coborârii Sfântului Duh. Acestea sunt binecuvântate şi împărţite credincioşilor.

În bisericile ortodoxe este preamărit momentul când la Ierusalim s-a pogorât asupra Apostolilor lui Iisus „Mângâietorul lumii” – Duhul Sfânt, promis de Hristos: „Atunci din cer, fără veste, s-a făcut un vuiet mare, ca de suflare de vânt, ce vine repede şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, necunoscute de ei până în acea zi”. După Pogorârea Duhului Sfânt, Apostolii Domnului s-au răspândit în toată lumea, au început să săvârşească minuni, convingându-i pe păgâni să nu se mai închine idolilor şi să se apropie de credinţa creştină. Contemporanii Apostolilor au considerat că Duhul Sfânt este o fiinţă cu puteri supranaturale, care i-a umplut de har pe aceştia, dăruindu-le puterea să ducă mai departe învăţăturile lui Hristos.

În ziua Pogorârii Sfântului Duh, după Sfânta Liturghie, se săvârşeşte vecernia Plecării genunchilor, ritual care se deosebeşte de slujbele obişnuite. Preotul este îmbrăcat cu toate veşmintele liturgice; el citeşte, stând în genunchi, în faţa Sfintelor Uşi, şapte rugăciuni, împărţite în trei grupe. În Duminica Rusaliilor, credincioşii îngenunchează pentru că tradiţia creştină spune că participanţilor la ritualul Plecării ghenunchilor li se împlineşte cea mai fierbinte dorinţă.

• În această zi sfântă se practică ritualuri care să îndepărteze puterea Rusaliilor, cunoscute în popor ca zâne rele, iele sau împărătesele văzduhului. În tradiţia populară se spune că acela care pândeşte Rusaliile şi doreşte să le vadă dansând va avea probleme mari de sănătate.

• În biserici se aduc în ziua de Rusalii frunze de nuc şi flori de tei. După ce sunt sfinţite, aceste ofrande se împart credincioşilor, ca simbol al limbilor de foc pogorâte asupra apostolilor. Tradiţia spune că este bine ca ramurile verzi cu frunze de nuc şi flori de tei să împodobească ferestrele casei şi icoanele, având puteri protectoare împotriva ielelor şi a pagubei.

În credinţa populară, Rusaliile sunt zâne capricioase şi răzbunătoare. Ele dansează în văzduh sau pe pământ în timpul nopţii, aşezate în cerc. Dacă un sătean calcă pe câmp, pe locul unde au dansat Rusaliile, un loc unde iarba rămâne arsă, acesta se îmbolnăveşte şi nu mai poate să meargă, fiindcă „a fost luat de Rusalii”.

RUSALII Ceata căluşarilor îi vindecă pe cei cu minţile rătăcite de iele.

De Rusalii este specific „Dansul Căluşarilor”, ca un remediu pentru starea sufletească a celor care au văzut sau se tem de Dansul ielelor. Căluşarii merg la casele sătenilor care au probleme de sănătate sau cred că ielele le-au „pocit” minţile.

Tot în ziua de Rusalii, în multe zone ale ţării, oamenii se protejează de pagubă sau de necazuri „nefireşti” cu ajutorul talismanelor. Cel mai puternic talisman este realizat din frunze de pelin, boabe de usturoi şi tămâie şi se păstrează într-o punguţă roşie, care se poartă la brâu.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de luni, 28 mai 2018

Actualitate

» O cincime dintre românii apți de muncă sunt în alte țări UE
» Un tânăr aflat la pescuit a murit după ce firul lansetei a atins o reţea de electricitate
» Macron i-a acordat cetățenia franceză imigrantului care a salvat un copil ce atârna de balustrada unui bloc din Paris (VIDEO)
» Preţurile petrolului continuă să scadă, pe fondul creşterii producţiilor din Rusia şi OPEC
» Doi români au încercat să scoată din țară o fetiță de un an, ascunsă sub o pătură
» Accident cu doi răniți în Valcea
» O cincime din românii apți de muncă sunt în alte țări UE
» Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni
» Poliția Română: Criminalitatea înregistrează cele mai reduse valori din ultimii ani
» Zeci de mii de turişti , pe litoral în minivaanța de Rusalii. Jumătate din locurile de cazare, ocupate
» Poliţia Română: S-a intervenit la aproape 3.500 de sesizări în doar 24 de ore
» Peste 58 de milioane de lei, plătite de stat pe ajutoarele sociale, în aprilie. Doljul, pe primul loc la numărul de asistați social
» Coloană de mașini pe Vale Prahovei, se circulă bară la bară între Azuga și Bușteni
» Șansele românilor de a-și lua o locuinta prin Prima Casă se reduc semnificativ
» In condițiile declansării procedurii de infringement, Tăriceanu propune înființarea unei ”Comisii pentru Adevăr și Reconciliere”
» România a importat carne şi preparate din carne de circa 125 milioane de euro, în primele două luni
» Tragedie la Orhei! Trei copii s-au înecat aseară într-un lac din satul Pohribeni
» Gorj: Barbat gasit decedat pe camp, probabil lovit de fulger
» Cutremur la BVB. Scandalul privind Pilonul II de pensii îşi pune amprenta asupra tranzacţiilor
» 44 de persoane, supravegheate judiciar în ultima săptămână

Publireportaj

» ALDE DOLJ: ȘI IZVORU RECE ESTE CRAIOVA
» Valea Stanciului, la ceas de sărbătoare
» Izvorul Rece, locația ideală pentru evenimente speciale

Dolj

» Programarea on-line la pașapoarte și permise funcționează
» Marijean Marinescu: Autostrada Sudului, nerealizabilă
» Două parcări din zona centrală, un coşmar
» Secretară de la Drept, arestată pentru mită
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Craiova: Stagiu de pregătire comun al echipelor României și Franței pentru Olimpiada Internațională de Matematică 2018
» Prins beat și fără permis în trafic, în comuna doljeană Sopot
» Craiova: A găsit un portofel cu bani și l-a înapoiat proprietarului  
» Dolj: Minori prinşi de poliţişti la scurt timp după ce furaseră bani

Gorj

» Bisericile deţinute de CEO vor reveni Arhiepiscopiei Craiovei
» Proiect pentru reabilitarea Secţiei de Obstetrică-Ginecologie din Spitalul Judeţean
» Marius Florică va fi administratorul special al IDP Gorj
» Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu va fi reabilitat cu peste 700.000 de lei
» Motoare încinse la Campionatul Naţional de Drift de la Rânca

Olt

» Olt: Bărbat de 38 de ani, mort în accident

Sport

» Craiova – un strigăt, o lacrimă, un surâs de fericire!
» Gustavo, Mitriță și Băluță au fost inima petrecerii
» Bucurie Maximă
» Fotbal/Jucătorii Universității, aclamați de mii de fani în centrul Băniei (galerie foto)
» Gică Craioveanu: Vreau să pun Cupa pe linia de tramvai! Să opresc traficul, ca în 1991
» Jucătorii Universității Craiova vor prezenta astăzi Cupa României în Piața „Mihai Viteazul”

Sanatate

» Diabetul, cauze și simptome

Educatie

» Elevă din Craiova, admisă la graphic design în Anglia

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei
» Un iaht de 400 de milioane de euro, noua atracţie de la Monaco
» Gala Premiilor UCIN la Teatrul Naţional din Bucureşti

Top