17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePSD vrea o Zi a Gastronomiei şi Vinului pe 15 septembrie

PSD vrea o Zi a Gastronomiei şi Vinului pe 15 septembrie

PSD vrea ca pe data de 15 septembrie românii să sărbătoarească Ziua Naţională a Gastronomiei şi Vinului Românesc, potrivit unei iniţiative depuse la Senat, informează Mediafax. Iniţial, data sărbătorii era pe 11 septembrie, dar aceasta se suprapunea cu comemorarea atentatelor teroriste, din 2001, de la WTC din New York.

În şedinţa de marţi a Biroului permanent al Senatului, parlamentarii PSD care au semnat proiectul de lege, printre care şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, au anunţat că-şi retrag semnăturile de pe iniţiativa care prevedea ca data sărbătorii naţionale să fie pe 11 septembrie.

Întrebat de presă dacă acest gest are vreo legătură cu data comemorării atentatelor asupra World Trade Center din 2001, preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a răspuns: „Să ştiţi că e o zi foarte nostimă, e o zi foarte bună, o zi de petrecere. Nu cred că dacă este o suprapunere de date în sensul acesta ar fi o problemă. Cred că ar fi exagerat. Dar eu vorbesc de ziua în sine, c-o să fie 11 septembrie, c-o să fie o altă zi, cred că e o zi binevenită. Pe lângă multe alte zile de sărbătoare care au fost aprobate de Parlament.”

În cele din urmă, deputatul PSD, Mihai Mohaci, iniţiatorul proiectului a modificat data sărbătorii pentru 15 septembrie, potrivit documentului înregistrat la Senat, prima cameră sesizată.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS