6.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateToader: Situaţie fără precedent în cadrulor raporturilor dintre autorităţi; DNA sancţionată de CCR

Toader: Situaţie fără precedent în cadrulor raporturilor dintre autorităţi; DNA sancţionată de CCR

Ministrul Justiţiei, a declarat joi că, în anul 2017, a fost a fost înregistrată o situaţie fără precedent în cadrul raporturilor dintre autorităţile publice din România, în care Direcţia Naţională Anticorupţie a fost sancţionată de Curtea Constituţională pentru comportament lipsit de loialitate.

„În primul rând, am reţinut o situaţie fără precedent în cadrul raporturilor dintre autorităţile publice din România. Repet, o situaţie fără precedent a raporturilor dintre autorităţile publice. Într-un singur an de zile, în 2017, au fost înregistrate trei conflicte juridice de natură constituţională, conflicte în cadrul cărora Direcţia Naţională Anticorupţie, prin conducerea acesteia, a fost chemată în faţa instanţei de contencios constituţional. Trei conflicte juridice de natură constituţională, în care Curtea Constituţională a circumstanţiat în mod ferm competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în două dintre acestea sancţionând comportamentul lipsit de loialitate, comportamentul neconstituţional din partea procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie”, a spus Toader înr-o declaraţie de presă.

Ministrul Justiţiei a mai spus că, în mai puţin de jumătate de an, DNA a fost chemată de Curtea Constituţională pentru încă două conflicte de natură constituţională.

„Am arătat prin raportul de analiză a activităţii procurorului şef DNA că, în sine, constatarea unui singur conflict juridic de natură constituţională nu are aptitudinea de a determina revocarea conducătorului instituţiei care a produs conflictul. Asta o spuneam în martie 2017. Conduitele contrare Constituţiei, izolate, pot fi corectate, aceasta fiind, de altfel, şi raţiunea consacrării constituţionale a unui instrument adecvat şi stabilirea în mod corespunzător a competenţei Curţii Constituţionale, de soluţionare a acestui conflict. Concluziile sunt în mod evident diferite, atunci când încălcarea Constituţiei depăşeşte limitele de competenţă prevăzute de Constituţie şi de lege, atunci când încălcările devin sistematice. În mai puţin de jumătate de an de la publicarea deciziei numărul 68 din 2017, Direcţia Naţională Anticorupţie, prin conducerea acesteia, a fost chemată iarăşi în faţa Curţii Constituţionale, pentru încă două conflicte de natură constituţională”, a precizat Toader.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS