14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTrump prezice tranziția diplomatică spre pace în Siria

Trump prezice tranziția diplomatică spre pace în Siria

Președintele american Donald Trump a prezis deschiderea unei ere de tranziție spre pace în Siria, cu implicarea diplomatică a Statelor Unite, apreciind că alungarea jihadiștilor din Raqqa anunță, în opinia sa, „sfârșitul califatului Statului Islamic”, scrie Agerpres, citând France Presse.

„Odată cu eliberarea capitalei Statului Islamic, precum și a celei mai mari părți a teritoriului său, sfârșitul califatului Statului Islamic este aproape”, a estimat Trump într-un comunicat difuzat sâmbătă seara de Casa Albă.

Această victorie a alianței dominate de kurzi, aliați ai Washingtonului, anunță „o nouă fază” în Siria, a adăugat președintele SUA.

În urma numeroaselor ofensive, militanții înarmați ai grupării Statul Islamic (SI) s-au repliat în ultimele lor fortărețe în Siria, pe fondul prăbușirii „califatului” lor proclamat în zonele cucerite în 2014 în Irak și Siria.

„Vom evolua rapid spre o nouă fază în care vom sprijini forțele de securitate locale, vom face să scadă violența în Siria și vom pune în aplicare condițiile pentru o pace durabilă pentru ca teroriștii să nu mai poată să revină ca să amenințe securitatea noastră comună”, subliniază Donald Trump în comunicat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS