17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAstăzi se sărbătoreşte Sfânta Parascheva. 30.000 de pelerini la Iaşi, la racla cu moaştele Cuvioasei

Astăzi se sărbătoreşte Sfânta Parascheva. 30.000 de pelerini la Iaşi, la racla cu moaştele Cuvioasei

Biserica Ortodoxă o prăznuieşte astăzi pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, cunoscuta şi sub numele de Paraschiva. Ea este cunoscută ca fiind sfânta patroană Moldovei, iar moaştele sale se află la Iaşi de 371 de ani.

Sărbătoarea de azi a fost şi în acest an precedată de o săptămână în care mii de persoane au mers în pelerinaj la Iaşi, pentru a se închina la moaşte. Azi-noapte s-a înregistrat un număr record de pelerini, scriu jurnaliştii de la Mediafax: peste 30.000 de persoane, din Iaşi şi din ţară, au aşteptat la rând pentru a se închina la racla cu moaştele Cuvioasei Parascheva. Temperaturile crescute faţă de normalul termic al perioadei dar şi faptul că hramul cade într-o sâmbătă explică faptul că cei mai mulţi pelerini au sosit la Iaşi vineri după-amiază sau noapte. Trebuie precizat faptul că, în medie, aşteptarea unui pelerin durează aproximativ 16 ore din momentul aşezării la rând şi până când ajunge în apropierea raclei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS