10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePreţurile la gaze, carburanţi, curent electric şi alte produse cresc de astăzi

Preţurile la gaze, carburanţi, curent electric şi alte produse cresc de astăzi

Gazele se scumpesc de astăzi cu 6%, factura urmând să fie mai mare cu aproximativ 4 lei la o gospodărie medie, tarifele la electricitate urcă cu 0,030 lei/MWh, iar la carburanţi preţul creşte din cauza majorării accizelor, lansând în cascada scumpirilor produse cu cele mai mari ponderi în inflaţie, scrie Mediafax. Scumpirea gazelor şi a energiei electrice a fost anunţată săptămâna trecută de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), iar scumpirea carburanţilor era aşteptată încă din 30 august, când Guvernul a adoptat o ordonanţă care prevede majorarea accizelor în două etape, la 15 septembrie şi la 1 octombrie. În prima etapă, preţul carburanţilor – motorină şi benzină – a trecut pragul de 5 lei/litru, de la 4,1-4,3 lei/litru în perioada anterioară. Şi gazul petrolier lichefiat (GPL), utilizat cel mai mult de taximetre, a urcat de la 2,2 la 2,7 lei/litru, iar unele companii de taxi din Bucureşti, care percepeau tarife de 1,39 lei/kilometru, şi-au anunţat recent intenţia de a mări aceste tarife la 1,65-1,69 lei/kilometru, din 1 octombrie. Ca urmare a scumpirii combustibililor, sunt de aşteptat şi scumpiri la produsele la care aceştia au ponderi mari în costul de producţie/transport. Alimentele, în general, au ponderi mari în costuri cu transportul, iar la pâine se adaugă şi influenţa gazelor utilizate în cuptoare. Produsele din grupa energetică (gaze, curent, termoficare) însumează 10% din ponderea coşului de produse şi servicii pe care se calculează inflaţia, iar pâinea are o pondere de 5%. În primele opt luni din 2017, aceste produse s-au scumpit cel mai mult, cu peste 4%, urcând media naţională – inflaţia – la 0,5%. Analiştii avertizează că inflaţia ar putea depăşi cota de 3% încă din primul trimestru al anului viitor, având în vedere influenţa de tip „cascadă” a preţurilor la energie şi carburanţi în evoluţia preţurilor la celelalte preţuri din coşul de consum al populaţiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS