9.8 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTribunalul a decis, din nou, ca Burnei să profeseze în spitale de stat. Măsura poate fi contestată

Tribunalul a decis, din nou, ca Burnei să profeseze în spitale de stat. Măsura poate fi contestată

Tribunalul Municipiului Bucureşti a decis, astăzi, să ridice interdicţia impusă lui Gheorghe Burnei de a profesa într-un spital din sistemul public de sănătate, această măsura putând fi contestată de procurori la Curtea de Apel. „Respinge cererea Burnei Gheorghe de revocare a controlului judiciar. Admite cererea de modificare a controlului judiciar şi înlătură interdicţia de a nu exercita profesia sau de a nu desfăşura activitatea în exercitarea căreia a săvârşit faptele, respectiv în cadrul spitalului Marie Curie sau în altă unitate din sistemul public de sănătate”, conform deciziei de vineri a instanţei. Măsura luată de TMB nu este definitivă. Aceasta nu este prima dată când tribunalul decide ca medicul Burnei să îşi reia activitatea într-un spital de stat. Sentinţa nu a fost însă menţinută şi de Curtea de Apel, motiv pentru care doctorul nu poate intra în sala de operaţie a unui spital din sistemul public de sănătate. Procurorii îl acuză pe Burnei că ar fi mascat mita cerută de la părinţi în contracte de donaţii, iar pe unii copii i-ar fi operat pentru afecţiuni inexistente în realitate, el şi familia sa primind chiar şi deplasări în străinătate de la firma care îi furniza proteze neomologate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS