11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTudose îl avertizează pe Cuc: În primele 12 ore de la căderea zăpezii, dacă nu se circulă la negru, plecaţi acasă toţi

Tudose îl avertizează pe Cuc: În primele 12 ore de la căderea zăpezii, dacă nu se circulă la negru, plecaţi acasă toţi

Premierul Mihai Tudose i-a transmis un avertisment clar ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, prin intermediul secretarului de stat prezent, care îi ţinea locul, la începutul şedinţei de Guvern de astăzi că dacă în primele 12 ore de la căderea zăpezii, nu se va circula „la negru”, pleacă acasă „toţi”.
Şedinţa de Guvern de miercuri nu a fost lipsită de remarcile acide şi de ironiile premierului Mihai Tudose. Schimbul de replici între Tudose şi secretarul de stat din Ministerul Transporturilor a pornit după ce premierul l-a întrebat dacă ministerul este pregătit pentru a face faţă iernii.
„Domnule secretar de stat, vine iarna, vorba celebră din filmul la modă. Sunteţi pregătiţi?”, l-a întrebat Tudose.
Drept răspuns, secretarul de stat a precizat că se află „în proces de pregatire”.
„Şi când terminaţi procesul? Credeţi că până în martie avem şanse?”, a replicat Tudose.
Răspunsul secretarului de stat a fost că cei din minister se pregătesc, în acest sens, iar reacţia lui Tudose a venit prompt.
„Eu vă spun foarte sincer: în primele 12 ore de la căderea ultimului fulg de zăpadă, dacă nu se circulă la negru, plecaţi acasă toţi, inclusiv cel care se ocupă de aviaţie”, i-a transmis Tudose.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS