Prognoza meteo pentru zilele de luni şi marţi

canicula


Vremea va deveni călduroasă în majoritatea zonelor, iar în Banat, în cea mai mare parte a Crişanei, în sud-vestul Transilvaniei şi local în Oltenia şi sudul Munteniei va fi caniculă şi disconfort termic în creştere, indicele temperatură-umezeală (ITU) urmând să atingă şi să depăşească uşor pragul critic de 80 de unităţi, informează ANM.

Luni, temperaturile maxime se vor încadra între 25…28 de grade pe litoral şi 37 de grade în Banat. Minimele termice vor fi cuprinse între 12 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 24…25 de grade în Dealurile de Vest. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în a doua parte a zilei la munte unde pe arii restrânse vor fi ploi de scurtă durată şi descărcări electrice.În orele serii şi noaptea, în vest şi în nord-vest vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta local prin averse ce pot avea caracter torenţial, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului; izolat vor fi posibile vijelii şi căderi de grindină.

Marți, vremea va fi călduroasă în aproape toată ţara, iar disconfortul termic se va accentua; va fi caniculă după-amiază în jumătatea de sud-vest, unde se vor înregistra frecvent valori maxime de 35…37 de grade, iar în Banat în jurul a 38 de grade, indicele temperatură-umezeală (ITU) urmând a depăşi pe arii extinse pragul critic de 80 de unităţi.


În celelalte regiuni vor fi temperaturi maxime între 30 şi 34 de grade, mai scăzute pe litoral unde se vor înregistra 24…26 de grade, iar pragul disconfortului termic se va atinge pe spaţii mici.

Cerul va fi variabil cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului, în special în a doua parte a zilei şi la începutul nopţii, local în zonele montane şi în regiunile nordice şi centrale şi pe spaţii restrânse în rest; ploile vor avea şi caracter torenţial, vor fi posibile vijelii şi căderi de grindină. Minimele termice vor fi cuprinse în general între 14 şi 24 de grade.



Autori
Etichete , , ,

Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de duminică, 9 iulie 2017

Actualitate

» Prognoza meteo pentru zilele de luni şi marţi
» Ministerul Apărării începe procesul de recrutare a rezerviştilor voluntari
» Premierul irakian a anunțat eliberarea orașului Mosul de sub controlul Statului Islamic
» Secetă în sud-vestul Olteniei, până pe 14 iulie
» România este țara din UE cu cea mai mare mortalitate infantilă
» Ciocniri violente pe străzile din Hamburg, la finalul summitului G20
» Platforma Romania 100: Legea salarizării a lăsat medicii rezidenți fără bursa de 670 de lei
» Acțiuni pentru destructurarea unor grupări de criminalitate organizată
» Stare de urgență în Canada, în urma unor incendii de vegetație ce au dus la evacuarea a peste 7.000 de persoane
» Actorul Nelsan Ellis a murit la vârsta de 39 de ani
» Report de de peste 1,3 milioane de euro la Loto 6/49

Publireportaj

» Cofetăria Minerva aduce aerul parizian în inima Craiovei

Dolj

» Poştaşii şi-au desemnat câştigătorii pentru Balcaniadă
» Atenție la parbrizuri, pe drumul de la Șimnic!
» „Otrava“ din aerul Craiovei
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Dosarele grele de la DNA Craiova, preluate la București
» Student la Medicină, vânzător de amfetamină

Sport

» Alb-albaștrii încep pregătirile pentru meciul de debut cu CSM Poli Iaşi
» Campioana europeană Ştefania Priceputu vrea şi titlul mondial
» Fotbal / FC Voluntari a învins FC Viitorul, scor 1-0, şi a câştigat Supercupa României
» Canotaj / Echipajul feminin de 8+1 al României, învingător în Cupa Mondială de la Lucerna
» Tenis / Laura Andrei a cucerit titlul în proba de dublu a turneului ITF de la Darmstadt

Sanatate

» 200 de cazuri de infecții nosocomiale depistate în spitalele doljene – Intri în spital cu o boală și ieși cu două

Educatie

» Două eleve craiovene, premiate la un concurs de astronomie
» Craiovencele de 10 la bacalaureat

Magazin

» Bancul zilei
» Horoscop

Top